Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a apreciat ieri drept „probabilă” o implicare a Siriei în atentatul cu maşină-capcană în care a fost asasinat, vineri, la Beirut, şeful serviciilor de informaţii din cadrul poliţiei libaneze, Wissam al-Hassan. „Este probabil (…). Încă nu ştim cine se află în spatele (atentatului), dar totul arată că este vorba despre o prelungire a tragediei siriene”, a declarat Fabius pentru posturile Europe1 şi I-télé. Trei persoane, inclusiv generalul al-Hassan şi şoferul său, au fost ucise, iar alte 126 rănite, într-un atentat comis vineri la Beirut cu o maşină-capcană umplută cu explozivi, potrivit unui bilanţ definitiv. „Eu cred că este efectiv vorba despre o prelungire a ceea ce se petrece în Siria, ceea ce face şi mai necesară plecarea lui Bashar al-Assad” de la putere, a insistat şeful diplomaţiei franceze. „Interesul lui Bashar, care este un manipulator, este să extindă contagiunea în Turcia, Iordania, Liban”, a apreciat Fabius.
La rândul său, opoziţia libaneză a transformat funeraliile de ieri ale generalului Wissam al-Hassan într-o manifestaţie uriaşă împotriva Damascului, ca cea care a urmat asasinării lui Rafic Hariri şi care a condus la retragerea trupelor siriene din Liban, în 2005. Mii de persoane erau aşteptate la Moscheea Al-Amin. În Piaţa Martirilor, în centrul Beirutului, au fost instalate afişe uriaşe, pe care se putea citi inscripţia „Martirul dreptăţii şi adevărului”, cu imaginea generalului Wissam al-Hassan. „Îi vom spune adio lui Wissam al-Hassan, dar vrem să continuăm ceea ce am început în 2005. În acea perioadă, sirienii au plecat din Liban. Astăzi vrem să îi împiedicăm definitiv să se întoarcă”, a declarat pentru AFP Ahmad Fatfat, un deputat din cadrul blocului fostului premier Saad Hariri.