Interdicţie de a părăsi ţara pentru rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae

0
350

Rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae, cercetat de DNA în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii, are interdicţia de a părăsi ţara 30 de zile, a informat, vineri, DNA, după ce Astărăstoae a fost audiat de procurori, fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, conflict de interese şi aderare la un grup infracţional organizat, se arată într-un comunicat de vineri al DNA. Procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi au luat în cazul lui Vasile Astărăstoae măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

În acest dosar, în 18 octombrie a.c., Curtea de Apel Iaşi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a lui Ioan-Adrian Ciureanu, a Danielei Druguş şi a lui Corvin-Gabriel Pughin. Vasile Astărăstoae a fost audiat, ieri, peste două ore de procurorii anticorupţie, la ieşirea din sediul DNA Iaşi rectorul ieşean susţinând că se consideră nevinovat. Ancheta DNA la UMF Iaşi a fost declanşată la începutul acestui an, când procurorii au descins la sediul universităţii pentru a analiza documentaţia tuturor celor 23 de proiecte europene pe care instituţia ieşeană le derulează.

Platforma de e-learning le permite cursanţilor de la UMF Iaşi să aibă acces la întreaga documentaţia de curs, precum şi la informaţiile suplimentare, oferind totodată posibilitatea examinării prin metode electronice. Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, declara că procurorii anticorupţie au furnizat trunchiat informaţii în privinţa sa, considerând că platforma de e-learning implementată la UMF Iaşi este cea mai complexă din România şi îndeplineşte toate condiţiile proiectului finanţat cu bani europeni.

Rectorul UMF mai spunea că nu deţine nici o firmă, în timp ce fiica sa, economistă, cercetată în acelaşi dosar de procurorii DNA, nu are relaţii contractuale cu universitatea.