Discursul președintelui Putin marchează, în mod clar, o escaladare a retoricii politice a Kremlinului, dar nu este o surpriză. La nivelul conducerii Alianței Nord-Atlantice am luat în calcul acest scenariu și suntem pe deplin pregătiți. De aceea, rămânem calmi și continuăm să oferim sprijin Ucrainei.
Discursul președintelui Putin demonstrează, în primul rând, că războiul nu decurge conform planurilor Moscovei. Acesta a făcut o mare greșeală de calcul – a crezut că poate prelua controlul Ucrainei în câteva zile. Însă ofensiva rusă a fost oprită de forțele ucrainene și acum, de fapt, ucrainenii au reușit să elibereze parte din teritoriul pe care forțele ruse îl ocupaseră în primele luni ale războiului.
Așadar, atât discursul, cât și mobilizarea parțială a forțelor armate ale Rusiei demonstrează greșeala strategică a președintelui Putin. În aceeași logică – de a încerca să traseze o linie roșie, de a reveni de pe o poziție de forță în conflict – vor avea loc și referendumurile false de pe teritoriul Ucrainei încă ocupat de forțele ruse. După cum spunea și Secretarul general Jens Stoltenberg ieri, la New York, asemenea voturi false, referendumuri trucate, nu au însă nicio legitimitate și, prin urmare, nu schimbă natura conflictului.
Orice mobilizare se va adăuga la numărul de trupe și forțe pe care Federația Rusă le are deja în teatru, dar, pentru această creștere de efective militare, va fi nevoie de timp considerabil și de echipament. Iar din ceea ce am văzut până acum, trupele rusești sunt echipate modest, sunt deficitare în termeni de logistică militară, iar comanda și controlul adecvate sunt extrem de rudimentare, având rezultate slabe.
Dar, într-adevăr, toate aceste evoluții vor aduce o înrăutățire a situației din Ucraina, pentru că o escaladare a conflictului va însemna, din păcate, mai multă suferință, mai multe pierderi de vieți. Atât vieți ale luptătorilor ucraineni, cât și ale soldaților ruși. Președintele Putin poate pune capăt acestui război prin retragerea forțelor sale, prin oprirea invadării unei alte țări.
Retorica nucleară la care recurge președintele Putin este periculoasă și nesăbuită. Știe foarte bine că un război nuclear nu trebuie purtat niciodată și nu poate fi câștigat și va avea consecințe fără precedent pentru Rusia. În consecință, NATO și-a sporit considerabil prezența, în special în partea de est a Alianței, pentru a elimina potențialul de erori sau neînțelegeri la Moscova.
Comunicăm cât se poate de clar că monitorizăm foarte îndeaproape ceea ce face Rusia. Un exemplu care se înscrie în aceeași logică a descurajării strategice și a vigilenței este reprezentat de mesajele transmise de oficialii SUA, în timpul weekend-ului, despre riscurile pentru centrele de aprovizionare pentru Ucraina din statele aliate. În plus, până acum nu am văzut nicio schimbare în postura nucleară, pregătirea nucleară, dar monitorizăm acest lucru foarte îndeaproape și rămânem vigilenți.