„Partidul Național Liberal şi-a asumat măsuri concrete pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia.”

0
410

Astăzi, la sediul PNL Dolj, a avut loc o conferință de presă prilejuită de lucrările Conferinței Regionale a Comisiilor PNL pentru Economie, Mediu de Afaceri, Energie și Turism (EMET) din regiunea Oltenia. Conferinţa de presă a fost susţinută de Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj, Cristi Spulbăr, preşedintele comisiei de Economie a PNL Dolj, Ana Maria Ciauşu, secretar general PNL Olt, Mario Ovidiu Oprea, senator PNL Dolj şi domnii Tănase Stamule şi Florin Mârza, specialişti pe probleme economice.

„Partidul Național Liberal şi-a asumat măsuri concrete pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia.

În deschiderea conferinței de presă Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj, a precizat că această întâlnire este rezultatul conferinței regionale a PNL de la Vâlcea unde s-a semnat Parteneriatul pentru Oltenia care a stabilit măsuri concrete prin care regiunea noastră să beneficieze de investiții ce generează apoi creștere economică. ”După nord-vestul țării suntem a doua cea mai săracă regiune din țară, iar noi dorim să schimbăm acest lucru, prin investiții și prin atragerea de capital. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că România se confruntă cu o depopulare a țării, din cauza plecării  tinerilor în străinătate, ceea ce înseamnă o adevărată criză a forței de muncă. Şansa judeţului Dolj şi a regiunii Oltenia o reprezintă investiţiile publice în infrastructura rutieră, iar cele trei autostrăzi Craiova-Piteşti, Piteşti-Sibiu şi Lugoj-DrobetaTurnu Severin – Calafat sunt vitale pentru atragerea de investiţii şi implicit pentru dezvoltare. De asemenea trebuie acordată o şansă oraşelor port (Calafat, Bechet) fiindcă există fonduri europene necesare pentru modernizarea infrastructurii portuare. Din păcate, din cauza incompetenţei guvernului actual, riscăm să pierdem aceste fonduri şi regiunea să devină mai săracă.”

Oltenia nu este o regiune săracă, ci o regiune sărăcită.

La rândul său, Cristi Spulbăr, președintele Comisiei pentru Economie a PNL Dolj a afirmat: ”După conferința regională de la Vâlcea,  PNL și-a luat angajamentul de a susține regiunea Olteniei și investițiile în infrastructură. Trebuie să spunem că Oltenia nu este o regiune săracă, ci o regiune sărăcită. Sărăcită de politicile ineficiente ale guvernaților. În conferința care va urma vom stabili punctele tari, punctele slabe și oportunitățile de dezvoltare ale Olteniei”.

„PIB-ul judeţului Cluj, egal cu PIB-ul regiunii Oltenia.”

În continuarea conferinţei Stamule Tănase – președintele Comisiei de Economie – a vorbit despre situația macro-economică a zonei. ”La lucrările Comisiei voi vorbi despre companiile cu cifră de afaceri peste 20 milioane de euro. De ce această sumă? Pentru că de la 20 de milioane în sus, o companie crează plus valoare, un adevărat ecosistem. Acesta creează clasa de mijloc, de unde, noi, liberalii, ne recrutăm electoratul. Deci PNL are un interes electoral pentru dezvoltarea economică a zonei. În Oltenia sunt foarte mulți oameni cu foarte puțini bani, și foarte puțini oameni cu foarte mulți bani, ceea ce arată un grad ridicat de subdezvoltare.” Stamule Tănase a mai spus că singur județul Cluj are PIB-ul cât al Olteniei”.

„Complexul Energetic Oltenia este în pericol!”

Florin Mârza – președintele Comisiei de Energie a Partidului Naţional Liberal, a ținut să tragă un semnal de alarmă legat de viitorul energetic al României în următorii 2-5 ani în Oltenia. ”Complexul Energetic Oltenia a se află într-o situație foarte gravă. Consumul României este de 6-9.000 MW, iar Oltenia produce 2.000 MW. Complexul Energetic Oltenia poate produce până la 50% din necesarul de energie al României, de aceea soarta acestuia este foarte importantă. Dorim să semnalam pericolul grav în care se afla C.E.O din cauza certificatelor verzi şi din cauza întârzierii invesţiilor de mediu.”

„Actuala guvernare nu are nicio măsură care să crească productivitatea.

În continuarea conferinţei de presă senatorul Mario Ovidiu Oprea s-a referit la recentele măsuri adoptate de Ministerul Muncii. ”S-a anunțat că de la 1 ianuarie va crește salariul minim și această creștere va continua în următorii ani. Dar nu au spus nimic despre investițiile care ar trebui să susțină această creștere.”

Ana Maria Ciaușu – secretar general al PNL Olt, una dintre reprezentantele filialelor PNL din Oltenia, a afirmat că pentru prima dată în ultimii ani filialele PNL din regiune lucrează împreună pe programe sectoriale care să se concretizeze în programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal.