Rast: De ce are primarul Bebe Silişteanu dreptate?

1
348


Primarul Rasului, Bebe Silişteanu, e un munte de om. E calm şi aşezat la vorbă când discută despre comună. Dar când ajunge la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Jienescu” din localitate, se înfurie de-a dreptul, încât vibrează şi pereţii biroului. Explică, gesticulează, aduce argumente la ceea ce spune. Povestea este mai veche şi nu i se pare “în regulă” să nu o rezolve. Eşti tentat să-i dai dreptate. Numai că actuala Lege a Educaţiei  (n.r. 1/2011) rămâne confuză exact în acest punct sensibil, al constituirii consiliilor de administraţie şi al desemnării directorilor. Bebe Silişteanu e un primar aparte, dacă se poate spune aşa, în peisajul Doljului. Dacă mulţi primari sunt destoinici, cu merite incontestabile în înfăţişarea actuală a localităţii lor, Bebe Silişteanu a gestionat strămutarea unei colectivităţi, după inundaţiile de pomină din 2006, pe o altă vatră. După care a condus ca un diriginte de şantier naşterea Rastului Nou. A stat de caraulă. A făcut naveta între autorităţile judeţului şi ministerele din Capitală de la care avea promisiuni. A zăbovit pe la uşa lui Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a rămas pe scările ministerului până i-a adus la disperare pe funcţionari, şi în cele din urmă a scos-o la capăt. Cu Bebe Silişteanu “te saturi” de istorisiri, când deapănă geneza Rastului Nou. Simplificând lucrurile, spune cam aşa: «Am muncit toată viaţa de când mă ştiu, am construit, de la “ţăruş” o aşezare nouă, în plin câmp, şi nu pot să numesc un director – îndreptăţit – la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Jienescu” din comună, în care Primăria chiar a investit de la reabilitarea sălilor de clasă la utilităţi? Am amenajat chiar un teren de sport cu un gazon artificial, care arată ca o bijuterie».

De fapt, care este problema: directoarea actuală este Cristina Vasile, fostă adjunctă cu ani în urmă, numită într-un alt context politic. Primarul comunei o susţine pe Nicoleta Blagovici, cadru didactic din localitate, considerată mai potrivită pentru funcţia respectivă. Pentru Bebe Silişteanu nu există vreo stavilă justificată în numirea Nicoletei Blagovici. Conflictul ar părea unul banal până la urmă, o luptă de orgolii. Numai că Bebe Silişteanu ne-a pus în încurcătură de-a dreptul cu o afirmaţie: “I-am spus doamnei directoare să-mi aducă, de unde ştie, un profesor de informatică şi unul de engleză. În afara salariului cuvenit, eu mă angajez să le dau la sfârşitul anului câte un porc din gospodăria mea. Nu concep să nu avem în curriculă ore de engleză şi informatică”. La o asemenea abordare am rămas fără replică în faţa primarului.

Ce calificări are Nicoleta Blagovici

Cadru didactic de 17 ani, Nicoleta Blagovici, în prezent educatoare la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Jienescu” din Rast, nu duce deloc lipsă de calificări. În 1991 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Craiova. Câţiva ani mai târziu, în 1997, a primit certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic din cadrul Universităţii din Craiova, astfel încât i se dă dreptul să funcţioneze în calitate de cadru didactic. În urma promovării probelor de examen din anul 1998, Nicoleta Blagovici a primit certificatul de Definitivare în învăţământ. De asemenea, în iunie 2001, aceasta a absolvit programul de conversie profesională la nivel postuniversitar, intitulat “Curs postuniversitar psihopedagogic şi metodic institutori învăţământ preşcolar şi primar”. În anii 2005 şi 2010 a obţinut gradele didactice II, respectiv I. Începând cu data de 7 ianuarie 2013, Nicoleta Blagovici devine titular pe postul de educator/institutor pentru învăţământul preşcolar (în limba română), de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Jienescu” din Rast, în urma deciziei nr. 4483 din 28 decembrie 2012. Dacă ar fi să ne luăm după numărul calificărilor obţinute de Nicoleta Blagovici, am putea spune că educatoarea este îndreptăţită să fie numită în funcţia de director a Şcolii Gimnaziale “Gheorghe Jienescu” din Rast. Asta dacă s-ar ţine cont şi de propunerea primarului Bebe Silişteanu, cel care, credem noi, este cel mai îndreptăţit să aleagă directorul şcolii din comună, cu atât mai mult cu cât unitatea de învăţământ este finanţată în mod direct de către Primărie.

“Educaţia elevilor primează”

Edilul nu are nici un dinte împotriva actualei directoare – Cristina Vasile –, numită anul trecut de ISJ Dolj, în urma decesului fostului director Pătru Epângeac, dar spune că educaţia copiilor primează. “Anul trecut, în martie, a murit fostul director. Cristina Vasile nici nu a aşteptat prea mult, a doua zi era deja la ISJ Dolj să fie numită. Nu i-am cerut multe, i-am spus să-mi aducă un profesor de engleză şi unul de informatică, pentru că educaţia elevilor primează, iar acestea sunt două materii foarte importante pentru viitorul elevilor. Cerinţa mea a rămas în aer, pentru că nu o interesează pe doamna directoare. Dacă nici eu, cel care până la urmă am grijă ca elevii să înveţe în cele mai bune condiţii, nu sunt îndreptăţit să propun directorul de şcoală, atunci cine? Am investit mult în şcoală. Am consolidat clădirea şi am modernizat-o, am realizat grupuri sanitare, iar terenul de sport cu covor sintetic este mândria noastră. Am propus-o pe Nicoleta Blagovici pentru funcţia de director, nu m-a ascultat nimeni. Întruneşte toate condiţiile necesare. Cei de la ISJ s-au legat de faptul că n-ar avea studii superioare, dar a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Craiova în 1991. Aşadar, este un motiv neîntemeiat”, afirmă primarul Rastului, Bebe Silişteanu.

Impedimente artificiale

Nicoleta Blagovici este îndreptăţită să ocupe funcţia de director al Şcolii Gimnaziale “Gheorghe Jienescu” din Rast. Nu are de surmontat nici un impediment şi ceea ce i se impută – absenţa studiilor superioare – este artificial. Între vocaţia de manager a uneia şi a celeilalte, nu ne hazardăm a ne pronunţa. Este o treabă exclusivă a ISJ Dolj prin inspectorii de specialitate. La începutul lunii iulie a.c., Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 49/2014, care modifică Legea Educaţiei Naţionale (LEN) nr. 1/2011, adoptată pe 26 iunie de Guvern şi care prevede schimbarea structurii comisiilor de administraţie a şcolilor şi modul în care sunt aleşi directorii de şcoală. Potrivit Ordonanţei, concursul de ocupare a funcţiilor de director şi de director adjunct nu mai este organizat de Consiliul de Administraţie al şcolii, ci de inspectoratul şcolar. Primarul care finanţează şcoala va face parte direct din consiliile de administraţie ale acestora, dar atât. Ori, în cazul de faţă, Bebe Silişteanu nu doreşte să fie un simplu element de decor. ISJ Dolj ţine în mână “un cartof fierbinte”, cum se spune, dar năzuim că va găsi soluţia înţeleaptă pentru a aduce “pacea” la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Jienescu” din Rast. Altminteri, primarul din Rast este dispus să meargă “până în pânzele albe”, convins că are dreptate.

1 COMENTARIU

  1. D-na Alina Drăghici, trebuia să stiţi , prin prisma meseriei pe care o aveţi că este o ilegalitate să publicaţi actele mele personale fără acordul meu.Nimeni nu vă dă acest drept şi pentru aceasta va trebui să suportaţi consecinţele legii. Cum v-aţi permis aşa ceva ?

Comments are closed.