Un craiovean de 35 de ani a ajuns în arestul IPJ Dolj direct de la Aeroportul Craiova, după ce poliţiştii care au făcut controlul la îmbarcarea pentru cursa Craiova – Londra au constatat că era dat în urmărire internaţională de autorităţile italiene.
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, sâmbătă, pe Aeroportul Craiova, în urma controlului pasagerilor la îmbarcare pentru cursa spre Londra, efectuat de poliţişti, a fost identificat Marian Ignat, de 35 de ani, din Craiova, persoană dată în urmărire internaţională de autorităţile judiciare italiene pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul acestui stat.
Craioveanul a fost oprit pe Aeroport, de unde a fost preluat de o echipă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care au emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore.
„Bărbatul a fost introdus în arestul I.P.J. Dolj şi urmează a fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Craiova în vederea arestării preventive şi demarării procedurilor de extrădare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.