Un bărbat de 30 de ani din comuna Predeşti, băut la volan, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina într-un cap de pod din beton, de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Breasta, un craiovean de 26 de ani, pasager în autoturism, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova întrucât a fost rănit. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.30, pe D.J. 606, la km 9, în comuna Breasta, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, s-a stabilit faptul că Sorin Rotaru, de 30 de ani, din comuna Predeşti, în timp ce conducea un autoturism marca Opel pe D.J. 606, din cauza consumului de băuturi alcoolice, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat cu maşina într-un cap de pod de pe marginea drumului.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a lui Laurenţiu Ţăpurin, de 26 de ani, din Craiova, pasager în autoturism, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. La testarea cu etilotestul, poliţiştii au stabilit că şoferul avea o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind transportat, de asemenea, la spital, Sorin Rotaru a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă s-a ales cu dosar penal.
„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.