Ministrul Leonard Orban trebuie să rezolve urgent problema suspendării unor plăţi pentru proiecte europene

0
379

Leonard Orban

Parlamentarii Uniunii Social Liberale s-au abţinut de la vot când s-a pus problema înfiinţării Ministerului Fondurilor Europene, considerând că decizia actualei coaliţii guvernamentale nu are legătură cu rezolvarea problemelor înregistrate în atragerea fondurilor europene. Noul ministru al Ministerului Fondurilor Europene, Leonard Orban, va trebui să rezolve, într-un timp cât mai scurt,  problema suspendării plăţilor pentru anumite proiecte europene, pentru a nu se ajunge în situaţia în care Consiliile Judeţene să fie culpabile în instanţă pentru întârzierea plăţilor către firmele constructoare, problemă creată de altfel  de autorităţile centrale, care au blocat aceste fonduri.

„Decizia noastră, de a ne abţine de la vot, este o sancţiune împotriva tentativei PDL de a acoperi lipsa de eficienţă şi reaua-credinţă a celor care gestionează fondurile europene, prin înfiinţarea unei instituţii al cărui singur rol real este acela de a-i acoperi pe adevăraţii vinovaţi. Ministerul nou înfiinţat nu va avea rol de gestionare a fondurilor europene, ci doar de a fi interfaţă cu instituţiile de la Bruxelles, folosit fiind în acest sens un om cu credibilitate. Noi nu am dorit ca cei care au produs acest dezastru să controleze pe mai departe banii europeni! Pârghiile reale de putere în gestionarea fondurilor europene rămân, pe mai departe, exact în mâna acestora. După cum însuşi noul ministru a recunoscut, rata de absorbţie a fondurilor europene este de doar 3,7%. Miniştrii care sunt deficitari la acest capitol sau cei sub al căror mandat s-au putut aloca bani fără respectarea criteriilor impuse de UE rămân mai departe în funcţie şi cu control deplin asupra banilor europeni”, se arată într-un comunicat al PSD. Parlamentarii USL sunt convinşi că situaţia actuală nu se va îmbunătăţi, ba, mai mult decât atât, pe măsura apropierii alegerilor, gestionarea acestor fonduri va deveni tot mai deficitară, în sensul alocării politice şi chiar frauduloase a banilor europeni.

„Consiliile Judeţene nu vor putea plăti constructorii şi sunt culpabile în faţa instanţei”

Noul ministru, Leonard Orban, va trebui să rezolve în timp real problema suspendării unor plăţi pentru proiecte europene derulate de Consiliile Judeţene care vizează infrastructura rutieră în cadrul POR.  La jumătatea lunii august, Consiliile Judeţene, inclusiv cel din Dolj, au fost înştiinţate de Agenţiile pentru Dezvoltare Regională de faptul că cererile de prefinanţare se vor autoriza la plată în cuantum de 5 la sută din valoarea eligibilă a proiectului. Eurodeputatul Victor Boştinaru a atras atenţia că: „după decizia suspendării plăţilor până în luna decembrie, Consiliile Judeţene nu vor putea plăti constructorii şi sunt culpabile în faţa instanţei. Dacă în decembrie se dă drumul plăţilor, regula este ca ele să se facă în termen de 90 de zile, ceea ce înseamnă că ajungem în martie 2012. Până atunci, poate constructorii dau faliment, iar vina nu aparţine Consiliilor Judeţene, aşa cum se încearcă a se acredita ideea, ci autorităţilor centrale, care au blocat, practic, aceste fonduri”. Decizia suspendării plăţilor la Bruxelles a venit ca urmare a unor suspiciuni de fraudă, constatate la 61 dintre cele 64 de proiecte supuse analizei de instituţiile europene de combatere a fraudei. Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Comisia Europeană, alertată de rata de aproape 100% de suspiciuni de fraudă, a cerut Guvernului României, în luna mai, să clarifice în două luni situaţia proiectelor. Guvernul nu a produs aceste probe, motiv pentru care Comisia a anunţat intenţia suspendării plăţilor. Guvernul, panicat, l-a trimis pe Leonard Orban la Bruxelles cu promisiunea că se va crea acest super-minister care va îmbunătăţi radical situaţia şi că n-ar fi bine politic ca această decizie de suspendare a plăţilor să fie făcută publică, pentru că ar dăuna imaginii PDL. Rezultatul discuţiilor cu Comisia Europeană a fost ca Guvernul României să nu mai trimită pentru plăţi la Bruxelles dosarele până în luna decembrie a acestui an, iar Consiliile Judeţene au primit adrese de la Agenţiile pentru Dezvoltare Regională prin care se suspendă toate plăţile cu finanţare europeană pe proiecte de infrastructură rutieră”, declara, la Craiova, Victor Boştinaru. Ministerului Fondurilor Europene ar fi trebuit să se înfiinţeze în urmă cu câteva luni, însă Guvernul Boc, care pretinde că este preocupat de creşterea capacităţii de absorbţie, a preferat să se ajungă la suspendarea plăţilor, la blocarea unor proiecte şi a expus Consiliile Judeţene riscului plăţii unor penalităţi, în vreme ce firmele constructoare vor avea pierderi considerabile.