Cu sabia de lemn… la „război”!

Doamna Emilia Neagu, înţelegem administratorul firmei „Tyrex Imobiliare”, din Craiova, despre care s-a scris în urmă cu câteva zile (18 august a.c.) în ediţia online a ziarului nostru, sub titlul: „O doamnă s-a supărat pe cimitirul din Dorobănţie” ne-a trimis următorul mesaj pe care îl reproducem parţial, adică în „tronsonul” care ne vizează: <Am fost informată că în jurnalul dumneavoastră a apărut un articol care conţine elemente nu doar incorecte, dar mai ales defăimătoare la adresa mea şi anume că am pus gunoaie „pe terenul primăriei” şi în mod concret „pe mormintele din cimitirul Dorobănţie”. Aceste informaţii sunt, aşa cum am menţionat mai sus, atât incorecte cât şi extrem de ofensatoare(…) Prin urmare vă solicit să retrageţi, de îndată, comentariile făcute în articolul dvs şi să vă cereţi scuze în consecinţă>. Observaţiile, la textul apărut vineri, 18 august a.c. cu titlul pomenit mai sus, sunt uşor deformate, ca să nu spunem răstălmăcite, de la ceea ce am scris. Reproduce doamna respectivă formulări ghilimelate, adică preluate „mot-a-mot”, din comentariul iniţial că este acuzată că a pus gunoaie pe terenul Primăriei, şi în mod concret pe mormintele din cimitirul Dorobănţie. Formularea exactă, în textul apărut vineri, era însă alta şi topica are rostul ei: „să deversezi ostentativ resturi menajere şi reciclabile cu excavatorul într-un perimetru ocupat de morminte ale pauperilor este un gest mai greu de calificat, ca să ne ferim de cuvinte caustice”. Nu e un capăt de ţară virajul doamnei în cauză, un şpagat cam dureros, care ne somează imperativ, considerând că se adresează unor parteneri de afaceri sau dialog alandala, care nu ne interesează. Nu ne bălăcim în acelaşi heleşteu. Cu regretul de rigoare nu putem face nici una, nici alta: adică nici să retragem comentariul făcut, nici să ne cerem scuze în consecinţă. Anunţul că va contesta în instanţă sancţiunea de 500 mil. lei vechi a Poliţiei Locale municipale e o chestiune care o priveşte personal. Nimeni nu a denigrat-o, nu a comis nicio ireverenţă, şi nici nu şi-a propus aşa ceva, deşi fapta domniei sale nu ţine de o analiză juridică, nici etică, ci mai degrabă de un derapaj de la un comportament civic elementar. Dreptatea pe care o revendică în speţa privind revendicarea unei porţiuni din cimitirul Dorobănţiei ţine, cum am mai spus, de justiţie. Şi numai de justiţie. Este greu de crezut şi angajaţii Primăriei Craiova (în speţă RAADPFL), nu confirmă acest detaliu, că cimitirul Dorobănţie s-a extins ilegal în anii din urmă şi că s-au făcut înmormântări, după deversarea de resturi menajere(!), faptă sancţionată pe bună dreptate de Poliţia Locală municipală, în temeiul legislaţiei, extrem de riguroasă, în vigoare. Restul insinuărilor, pe care le-am citit pe pagina domniei sale de Facebook, trăsnind a veleitarism fasolit, n-au realmente nicio relevanţă. Ne lasă rece anti-pesedismul său nevrotic. Ne aşteptam să regrete gestul făcut după ce perimetrul revendicat (pe care CLM Craiova a refuzat într-o şediţă ordinară să-l cumpere) n-a trezit interesul aşteptat. Mai clar, lucrurile stau în felul următor: în şedinţa Consiliului Local Municipal din 29 iunie a.c. s-a pus în discuţie hotărârea privind cumpărarea (achiziţionarea) de către municipiul Craiova a unor imobile teren, înscrise în cărţile funciare nr. 243662, 243663, 243665 Craiova, pe baza referatului de aprobare (nr. …) raportului (nr. …) direcţiei patrimoniu şi raportului de avizare (nr. …) al direcţiei juridice. Preţul de pornire al negocierii urma să se stabilească pe baza raportului de evaluare care, la rândul său, se supunea aprobării CLM Craiova. Cu 15 voturi împotrivă şi 11 abţineri, proiectul de hotărâre a picat, avizele comisiilor de specialitate fiind negative. A fost un punct (nr. 20) al ordinii de zi, cu discuţii precumpănitoare… contra. După care a urmat povestea la care ne-am referit cu deversarea resturilor menajere, etc. Nu vrem să credem că avem de a face cu o gravă dezordine comportamentală sau cu o indigenţă civică. E vorba totuşi de un cimitir cu morţi şi morminte, care merită respectul de rigoare. De când ne ştim. Observăm însă că avem de a face cu o combativitate orală, strict gesticulatorie –la români „gura bate… fundul”- ca aceia ai lui Crăcănel în căutarea lui Pampon („Cu dinţii, cu dinţii am să-l rup”, scena a II-a, D’ale Carnavalului) o ferocitate de suprafaţă, cam gratuită. Hărţuitul cu o sabie de lemn e totuşi penibil. Drumul pe care s-a angajat domnia sa e lung şi cam în pantă şi chiar dacă ura n-are nevoie de argumente, nu ştim dacă va ajunge la capătul lui.