A fost semnat proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad

0
434

Cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 8,77 miliarde lei, a fost semnat şi presupune modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km. “Am semnat un contract foarte important de finanţare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare! În valoare de 8,77 miliarde lei, contractul va asigura banii pentru modernizarea celor 162 de km ai liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad. Toate cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnaţi, iar contractele pentru proiectare şi execuţie vor fi semnate după soluţionarea contestaţiilor”, a menţionat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.