Liga Europa : FC Sevilla pentru a șasea oară

0
671

Finală spectaculoasă, densă, cu mult suspans aseară la Koln, în partida FC Sevilla -Inter Milano.Veritabili specialiști ai competiției,andaluzii s-au impus (3-2) pentru a șasea oară, menținându-și supremația în această competiție adjudecată în 2007, 2014, 2015, 2016,2020.Ei salvează sezonul european cenușiu al competitoarelor spaniole, cu Real Madrid eliminata prematur si FC Barcelona, literalmente naufragiata , în C1. În fine,victoria de aseară a celor din Sevilla este o frumoasă revanșă pentru Julen Lopetegui, după eșecul la Real Madrid.Golurile partidei au fost realizate de Luuk de Jong(12,33),Diego Carlos (74),respectiv Romelu Lukaku (5 pen) si D.Godin (min 35). Golul lui Diego Carlos, reluare acrobatică din foarfecă a unui balon respins de defensiva lui Inter, a fost de fapt un autogol, Lukaku deviind balonul sub transversală.Tot internaționalul belgian a ratat în min 65 o ocazie imensă, pentru ca apoi Kunde (min 82) să salveze de pe linia porții, în fața lui Alexis Sanchez. FC Sevilla a desenat frumos fiecare fază de atac prin aportul fundașilor Navas și Reguilon. Marea speranță a interiștilor, Lautaro Martinex a fost inexistent, fiind înlocuit în min 78 de Alexis Sanchez. Antonio Conte a lăsat să se înțeleagă că va părăsi clubul. Și acum vacanță : La Liga se reia la 12 septembrie, iar Serie A la 19 septembrie.