Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut arestarea preventivă a lui Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, dar şi arestul la domiciliu al finilor săi, Ahmed Cristian Bulacu şi Radu Alin Florescu şi al lui Alin Marius Mitrulescu, inculpaţi, alături de alte nouă persoane într-un dosar recent înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj vizând infracţiuni de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism. Capotescu şi finii săi au fost ridicaţi în urma unei acţiuni de pe 5 aprilie a.c., a poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată craioveni, în urma celor 9 percheziţii făcute fiind găsiţi şi ridicaţi peste 17.000 de euro, aproximativ 7.000 de lei, înscrisuri, 18 telefoane mobile, 12 cartele SIM, 2 laptopuri, un hard disk, un pistol airsoft şi 85 de alice, calibru 4,55 mm.
Magistraţii Tribunalului Dolj au hotărât să-l menţină pe craioveanul Laurenţiu Capotescu zis Pătatu în spatele gratiilor, în timp ce finii săi, Ahmed Cristian Bulacu şi Radu Alin Florescu, dar şi un alt inculpat, Alin Marius Mitrulescu, au fost menţinuţi în arest la domiciliu: „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Capotescu Gheorghe Laurenţiu. Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţii Florescu Radu Alin, Bulacu Ahmed Cristian şi Mitrulescu Alin Marius prin încheierile nr.175/27.06.2017, nr.168/19.06.2017 şi respectiv nr.185/11.07.2017 ale Tribunalului Dolj. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin. Respinge cererea inculpatului Capotescu Gheorghe Laurenţiu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu şi cererile inculpaţilor Florescu Radu Alin, Bulacu Ahmed Cristian şi Mitrulescu Alin Marius de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar ca nefondate”. Hotărârea a rămas definitivă la sfârşitul săptămânii trecute, când Curtea de Apel Craiova a respins contestaţiile inculpaţilor.
De la clubul de noapte din Craiova… trimise în Spania
Reamintim că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, pe 5 aprilie a.c., reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu şi Gheorghe Sorin Ciucă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Procurorii DIICOT Craiova au comunicat că, „în perioada anilor 2014 – 2017, inculpaţii Capotescu Gheorghe Laurenţiu, Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, grup la care a aderat, în cursul anului 2015 şi inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin. Având în vedere natura legăturii dintre inculpaţi (Capotescu Gheorghe Laurenţiu este naşul inculpaţilor Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin), a existat o colaborare optimă, strânsă şi constantă, rolurile lor în realizarea activităţii infracţionale nefiind aceleaşi, modalitatea concretă în care îşi împărţeau sarcinile fiind determinată de împrejurările de fapt şi de necesităţile practice ale realizării scopului infracţional – obţinerea de venituri în mod facil din exploatarea sexuală a victimelor”. Anchetatorii spun că inculpaţii au profitat de naivitatea, situaţia materială precară, lipsa educaţiei şi starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, multe minore, pentru a le recruta fie prin inducere în eroare, în sensul că le promiteau locuri de muncă în străinătate, bine remunerate, fie profitând de vulnerabilitatea lor vădită. Astfel, Capotescu a folosit clubul de noapte care îi aparţine, situat în zona „Groapă”, pe raza municipiului Craiova, în scopul recrutării victimelor, majoritatea minore, oferindu-le „locuri de muncă” şi iluzia unei vieţi confortabile. O parte din victime au fost direcţionate, la vârsta majoratului, spre un club din Spania, aducându-şi aportul în acest sens şi Bulacu, dar şi Florescu.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările în acest caz şi au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane: Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu, Gheorghe Sorin Ciucă, Alin Marius Mitrulescu, Cristian Aurel Barbu, Maria Luciana Ciucă, Constanţa Dobrin, Florentina Andreea Dunăreanu, Laura Dunoiu, Teodora Maria Gheorghe, Ana – Maria Lopăţel şi Mihaela Alexandra Tucă. Dosarul s-a înregistrat pe 19 iulie a.c. la Tribunalul Dolj şi a intrat în camera preliminară, urmând să fie analizat de magistraţi.