Accident cu… scandal, la Malu Mare

0
527

Un accident urmat de un scandal în stradă, în urma căruia unul dintre şoferii implicaţi a fost agresat, s-a petrecut duminică seara, în localitatea Malu Mare. Poliţiştii au întocmit dosar penal în cauză, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi loviri şi alte violenţe.

smurdConform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, duminică seara, în jurul orei 20.00, Traian Anca, de 44 de ani, din localitatea Malu Mare, în timp ce conducea un autoturism Audi, pe D.N. 55, dinspre Bechet către Craiova, la km 12+400 m, în localitatea Malu Mare, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga pentru a pătrunde pe strada Morii, intrând în coliziune cu o autoutilitară Ford, ce intrase în depăşirea sa, la volanul căreia se afla Ion Lăutaru, de 47 de ani, din Craiova. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui bărbat de 28 de ani, din Craiova, pasager în autoutilitară. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto a rezultat faptul că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Însă imediat după producerea accidentului, a izbucnit un conflict spontan între cei trei ocupanţi ai autoutilitarei şi şoferul autoturismului Audi, Traian Anca fiind lovit, însă la faţa locului şi-au făcut apariţia mai multe persoane din localitate, astfel că cei trei au fugit. „În cauză, poliţiştii rutieri au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi loviri şi alte violenţe, urmând ca la finalizarea cercetărilor să propună soluţie legală prin unitatea de parchet”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Cătălin Dochia.

Băut la volan, a intrat cu maşina într-o căruţă

etilotestTot duminică, în jurul orei 19.45, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de Nicolae Vizitiu, din comuna Robăneşti, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o căruţă ce era condusă de soţia sa, Ionela Vizitiu, de 30 de ani, au fost loviţi de un autoturism al cărui conducător auto emana miros de alcool. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat şoferul vinovat, stabilind că este vorba despre Grigore Dină, de 70 de ani, din aceeaşi localitate, care a condus autoturismul Opel, proprietate personală, pe strada Drumul Craiovei, din comuna Robăneşti şi a acroşat căruţa condusă de femeie, din fericire fără a fi înregistrate victime în urma accidentului.

Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, după cum a mai precizat inspector principal Cătălin Dochia.