Manifestaţie cu zeci de mii de participanţi la Sanaa, împortiva coaliţiei condusă de Arabia Saudită

0
284

sanaa-protestMai multe zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la o manifestaţie organizată în capitala yemenită Sanaa în sprijinul rebelilor houthi şi împotriva coaliţiei statelor arabe coordonate de Arabia Saudită. Participanţii şi-au exprimat sprijinul pentru noul organism de guvernare anunţat la finalul lunii iulie, la care participă rebelii houthi şi reprezentanţi ai fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh. Acest nou organism de guvernare este considerat ilegitim de comunitatea internaţională. Saleh a fost forţat să demisioneze în 2012, pe fondul protestelor din timpul Primăverii Arabe, după mai bine de trei decenii la putere. După mai multe luni de lupte cu forţele guvernamentale, rebelii houthi şi simpatizanţii fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh au ocupat capitala Sanaa în anul 2014, forţând guvernul recunoscut în plan internaţional să se refugieze la Aden. Negocierile de pace între cele două părţi angrenate în conflict au eşuat la începutul acestei luni, fapt ce a dus la reluarea ostilităţilor, inclusiv a raidurilor aeriene ale coaliţiei coordonate de Arabia Saudită.