12 ateliere de creaţie, pentru toate vârstele, în cadrul Festivalului „Puppets Occupy Street”

0
361

Afis 2016În perioada 25 august – 1 septembrie va fi organizată la Craiova cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Puppets Occupy Street” – Fire Edition, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” împreună cu Primăria şi Consiliul Local Municipal Craiova. Este vorba despre primul festival de arta animaţiei din România care se desfăşoară exclusiv în spaţii neconvenţionale, creat pentru comunitate, ce aduce la un loc companii de teatru private şi artişti independenţi.

Peste 200 de evenimente, dintre care aproape jumătate sunt reprezentaţii teatrale, vor fi prezentate, pe parcursul celor opt zile, de 12 trupe şi artişti din 11 ţări: Venezuela, Argentina, Italia, Spania, Ungaria, Turcia, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Polonia şi România. Pe lângă spectacole şi concerte, festivalul va găzdui şi o serie de 12 ateliere de creaţie, pentru toate vârstele, pentru care înscrierea se face în perioada 19-24 august, în limita locurilor disponibile, pe adresa de e-mail a evenimentului: puppetsoccupystreet@gmail.com. Pentru înscriere sunt necesare numele participantului, vârsta, precum şi numele atelierului şi ziua în care acesta îşi doreşte să participe.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, 25 august, ora 21.00, cu parada „Puppet’s Parade” pe traseul Mc Donald’s – Piaţa „Mihai Viteazul”, urmată, la ora 22.30, de un concert susţinut în centrul oraşului de trupa Konthrast din Cluj-Napoca. O altă paradă a păpuşilor gigantice şi carelor alegorice va anunţa închiderea oficială, pe 1 septembrie, însoţită de două evenimente cel puţin la fel de spectaculoase: „Fire Fashion” – prezentarea colecţiei Haute Couture by Florin Burescu, şi „The Path Of The Fire” – reprezentaţie oferită de Fire Theatre Mime Company, din Bulgaria.

„Jocurile focului”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: la Casa Băniei (Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei)

Vârsta minimă de participare: 5 ani

Locuri disponibile: 20 / zi

Atelierul este coordonat de scenografa Oltea Clara Dărângă Răsnovanu şi actriţa Graţiela Ștefan Ene. În cadrul atelierului se vor confecţiona elemente de recuzită – podoabe, măşti, scuturi, suliţe, se vor construi păpuşi. Atelierul este inspirat din cultura şi tradiţia triburilor africane.

foto POS_2016

„Mânuţe dibace”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august, 1 septembrie, între orele 11.00 – 13.00

Unde: la Casa Băniei

Vârsta minimă de participare: 5 ani

Locuri disponibile: 20 / zi

Studentele Corina şi Irina Matei coordonează atelierul, iar, ca şi anul trecut, cei mici vor putea realiza păpuşi din pănuşi (Crăiasa Focului), pictură pe piatră, tablouri din hârtie glasată (Pompierul erou, Fetiţa cu chibrituri) şi diverse colaje.

„Creative origami workshop”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: la Casa Băniei

Vârsta minimă de participare: 6 ani

Locuri disponibile: 10 / zi

Atelierul de origami este coordonat de actriţa Andreea Ionescu, pe care o veţi putea vedea şi în spectacolele festivalului, în trupa AnimArts. În cadrul atelierului, participanţii vor realiza diverse decoraţiuni din hârtie colorată.

foto_ateliere_festival (2)

„Stones, puppets and fire”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: în Parcul „Nicolae Romanescu” – zona Foişor

Vârsta minimă de participare: 5 ani

Locuri disponibile: 15 / zi

  Coordonatoarea atelierului, actriţa Geo Dinescu, le propune copiilor să construiască o machetă prin care să reproducă, folosindu-şi imaginaţia, epoca de foc. Ei vor picta pietre, vor modela omuleţi din sârmă şi din fimo.

„Cu capul în nori”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: în Parcul „Nicolae Romanescu” – zona Foişor

Vârsta minimă de participare: 8 ani

Locuri disponibile: 10 / zi

Atelierul este coordonat de actorii Sorin Dorobanţu şi Mircea Moş, care îi vor învăţa pe copii să fie la înălţime, pe picioroange, într-un mod distractiv.

Pentru acest atelier este obligatoriu însoţitor pentru copii şi se impune folosirea echipamentului de protecţie (cască, genunchiere, cotiere). Greutatea maximă acceptată a participanţilor este 90 kg.

foto_ateliere_festival (3)

„Sand Art School”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”

Vârsta minimă de participare: 14 ani

Locuri disponibile: 10 / zi

Coordonatoarea atelierului, scenografa Mariana Pachis, va demonstra cum se modelează nisipul şi care sunt avantajele desenului animat în nisip ca o formă telescopică de gândire.

„Shadows in the fire light”

Când: în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: la Teatrul „Colibri”

Vârsta minimă de participare: 8 ani

Locuri disponibile: 10 / zi

În cadrul atelierului, coordonat de actorul Marin Fagu, participanţii vor învăţa să construiască şi să manipuleze siluete, imaginându-şi că sunt oameni preistorici care povesteau prin intermediul umbrelor, aruncate de focul din peşteri pe pereţii acestora, întâmplările lor de vitejie.

foto_ateliere_festival (1)

„Micul marionetist”

Când: în zilele 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: în Grădina Botanică şi, pe 1 septembrie, la Casa Băniei

Vârsta minimă de participare: 5 ani

Locuri disponibile: 10 / zi

  Coordonatorii atelierului, actorii Laura şi Adam Boboc, îi vor introduce pe cei mici în tainele mânuirii şi interpretării unui personaj marionetă.

„Laboratorul creativ”

Când: în zilele 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: în Grădina Botanică

Vârsta minimă de participare: 5 ani

Locuri disponibile: 10 / zi

În cadrul atelierului, coordonat de Andreea Melinescu, participanţii vor realiza diverse colaje din hârtie, vor învăţa să îşi confecţioneze propriile brăţări din mărgele şi vor deprinde tainele lucrului manual.

 

„Story of music”

Când: în zilele, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: în Parcul „Nicolae Romanescu” – zona Foişor şi, pe 1 septembrie, la Casa Băniei

Vârsta de participare: între 5 şi 15 ani

Locuri disponibile: 15 / zi

  Coordonat de artista Valentina Coţofană, atelierul este unul de improvizaţie cu animaţie şi muzică live, ce are ca target dezvoltarea creativităţii şi simţului umorului.

„Up & Down Expression”

Când: în zilele 28, 29, 30, 31 august, între orele 11.00 – 13.00

Unde: la Teatrul „Colibri”

Locuri disponibile: 10 / zi

Atelierul este coordonat de coregraful Sergiu Ionuţ Anghel, fiind un atelier de mişcare scenică pentru actori profesionişti.

 

„Laboratory of Guarattelle”

Când: în data de 30 august, între orele 16.00 – 18.00

Unde: la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

Atelierul este coordonat de actorul Bruno Leone, din Italia, şi este destinat profesioniştilor. Atelierul se va focaliza în jurul celebrei marionete napolitane, „Le Guaratelle”.