Şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul „Filantropia” menţinut sub control judiciar

0
514

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au hotărât, joi, să menţină măsura controlului judiciar faţă de medicul Dragoş Gabriel Găman, şeful Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia” Craiova, condamnat în luna mai la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi una de dare de mită. Hotărârea a fost luată în cadrul apelului care se judecă la instanţă, următorul termen fiind stabilit pentru 16 septembrie a.c.

Gabriel Dragoş Găman

La termenul de joi, 20 iunie a.c., judecătorii Curţii de Apel Craiova au decis să menţină măsura controlului judiciar faţă de medical Gabriel Dragoş Găman, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal Filantropia din Craiova, condamnat pentru trafic de influenţă şi dare de mită: „În baza art. 362 alin. 2 Cpp menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.08.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Hotărârea a fost luată în cadrul apelului declarat de medic împotriva sentinţei Tribunalului Dolj din luna mai a.c. prin care a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care au coordonat cercetările în cauză, medical Gabriel Dragoş Găman a fost denunţat, pe 10 iunie 2014, de o femeie (Sanda G.) care a mers la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj şi le-a povestit ofiţerilor că, pe 28 aprilie 2014, medicul Gabriel Dragoş Găman, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, îi ceruse, iar ea îi înmânase, 500 de euro pentru a interveni la un medic de la Comisia de Expertiză Medicală din cadrul unităţii medicale, în vederea soluţionării favorabile a dosarului de pensionare medicală a mamei sale. La începutul lunii iunie, când s-a dus să vorbească cu el, medicul i-a cerut încă 500 de euro, după cum a povestit femeia, susţinând că prima tranşă de bani nu a fost suficientă, rezultând astfel un total de 1.000 de euro.

Odată primit denunţul femeii, ofiţerii anticorupţie au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind înregistrat dosar de cercetare penală. Ulterior, pentru că s-au confirmat declaraţiile, oamenii legii au pus la punct detaliile prinderii în flagrant a acestuia. Joi, 19 iunie 2014, conform înţelegerii prealabile, denunţătoarea s-a prezentat la cabinetul medicului Găman, i-a înmânat acestuia suma de 500 de euro, bancnotele fiind în prealabil marcate criminalistic, şi imediat ce medicul a primit banii şi-a făcut apariţia echipa operativă.

Medicul a fost ridicat şi dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi a fost reţinut pe 24 de ore. O zi mai târziu, Tribunalul Dolj a dispus faţă de el măsura arestării preventive, iar pe 15 iulie 2014 s-a înregistrat la instanţă dosarul în care medicul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi dare de mită. Pe 7 mai a.c. instanţa a pronunţat sentinţa pe fond, medicul fiind condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, perioadă din care se va scădea durata arestului preventiv şi a arestului la domiciliu (de la 19.06.2014 la data de 09.02.2015).

Nemulţumit de hotărârea Tribunalului, inculpatul a declarat apel, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova pe 28 mai, următorul termen de judecată fiind stability pe 16 septembrie a.c. Hotărârea Curţii de Apel în cauză va fi definitivă.