Băsescu: Voi retrimite Parlamentului ordonanţele privind camerele agricole

0
275

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat ieri, la Fundulea, în judeţul Călăraşi, că, atunci când vor ajunge la Preşedinţie actele normative privind camerele agricole, le va retrimite Parlamentului, apreciind că a fost „distorsionat” scopul iniţial al înfiinţării acestora. „Înfiinţarea camerelor agricole private este singura soluţie de consolidare a activităţii producătorilor agricoli, a fermierilor, la nivelul judeţelor. Din păcate, legea a fost amânată la intrarea în vigoare cu şase luni, anul trecut, iar anul acesta, cu o nouă ordonanţă de urgenţă, practic, legea a fost desfigurată şi a recreat condiţiile de politizare a camerelor agricole. Cred că acest lucru trebuie rezolvat. În orice caz, când vor ajunge la mine ordonanţele de urgenţă, le voi retrimite înapoi în Parlament, pentru că s-a distorsionat scopul înfiinţării camerelor agricole. S-a vrut prin legea emisă să se dea agricultorilor posibilitatea de a-şi asigura consultanţa şi de a se consolida în cooperarea lor la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional, iar acum s-a ajuns la prefectul care organizează adunările de constituire”, a declarat Traian Băsescu la „Ziua Cercetării Procera”, un eveniment pe teme agricole desfăşurat la Fundulea, judeţul Călăraşi. Totodată, şeful statului a acuzat că Guvernul că are „o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta”, el menţionând că îi este cunoscut faptul că, deşi producţia este mare, producătorii nu pot beneficia de certificatele de depozit. „Anul trecut am avut un an agricol destul de prost, iar anul acesta, cu o producţie foarte mare la grâu, secară, orz, agricultorii vor încasa, urmare a lipsei certificatelor de depozit, cel mult cât au încasat anul trecut, într-un an foarte prost. Deci mi se pare strigător la cer”, a afirmat Băsescu. În opinia acestuia, „ar fi fost cu totul altă capacitate de negociere a producătorilor agricoli români dacă Guvernul nu ar fi desfiinţat certificatele de depozit”, deoarece, dacă producătorii şi-ar fi lăsat producţia în depozite şi ar fi luat credite de la bănci în baza acelor certificate, nu ar fi rămas în prezent la mâna achizitorilor, care cumpără cu preţuri scăzute, cum ar fi 147 euro tona de grâu. „Neasigurând la fondul de garantare resursele necesare pentru certificatele de depozit, Guvernul i-a lăsat pe producătorii agricoli români dezarmaţi în faţa achizitorilor de producţie agricolă. Eu nu pot să spun decât că ori este proastă guvernare, ori ministrul Agricultorii, care trebuia să îl informeze pe premier de consecinţe, a vrut să îi favorizeze pe achizitori. (…) Cred că este o greşeală şi îmi pare rău că trebuie să o spun public: Guvernul are o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român în anul acesta. Nu mai vorbesc şi de subvenţia la motorină!”, a susţinut Băsescu. De asemenea, preşedintele a afirmat că sunt 4-5 mari firme străine care domină piaţa achiziţiilor de cereale şi a afirmat că acest lucru ar trebui cercetat de Consiliul Concurenţei, pentru că diferenţele între preţurile de achiziţie sunt foarte mici, de un euro la tona de grâu. „Oare această cartelizare nu ar trebui observată şi de Guvern şi de Consiliul Concurenţei?”, a întrebat preşedintele, care a dat exemplul vânzării în Egipt de grâu românesc cu 197 de euro tona, faţă de 147 euro pe tonă preţul de achiziţie de la producătorul din ţară, diferenţa de 50 euro fiind considerată de acesta „foarte mare”.

În replică, premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Băsescu „pune pile” permanent, în privat şi în public, pentru sponsorii săi, marii baroni din agricultură, ceea ce denotă interese meschine şi ilegale, şi le-a cerut miniştrilor să nu cedeze unor astfel de demersuri.