Medicii în alertă, din cauza caniculei

0
383

Serviciile sanitare de urgenţă sunt în alertă după ce meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de caniculă. Atât Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj cât şi unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe din judeţ sunt pregătite să acorde îngrijiri medicale celor care acuză probleme de sănătate provocate de căldura înăbuşitoare. Pentru a evita totuşi apariţia unor astfel de incidente, specialiştii îi sfătuiesc pe doljeni să respecte o serie de recomandări venite din partea medicilor.

Valul de căldură care s-a abătut şi asupra judeţului Dolj le-a dat mari bătăi de cap craiovenilor, cei mai afectaţi fiind bătrânii şi copiii, dar şi cei care suferă de afecţiuni cardiace. Din păcate, nici veştile pentru următoarele zile nu sunt deloc bune. Meteorologii au anunţat temperaturi de peste 36 de grade Celsius, iar în aceste condiţii, cel mai probabil, indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Pentru a preveni apariţia unor incidente, Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi serviciile de urgenţă din cadrul spitalelor au trecut, încă de la începutul perioadei de caniculă, la activarea planurilor de măsuri stabilite pentru astfel de situaţii.

În judeţul Dolj au fost amenajate şapte puncte de prim-ajutor organizate temporar. La Craiova, există patru astfel de spaţii ce funcţionează la Prefectura Dolj – holul central, la Primărie – Palace, Piaţa Centrală – punct sanitar şi la Asistenţa Socială – Lăpuş. La acestea se adaugă şi punctele de prim-ajutor permanente.

Ambulanţele, pregătite să intervină

Autorităţile sunt pregătite să intervină cu 60 de ambulanţe, dar şi cu materiale sanitare şi medicamente, dacă situaţia o va impune. De bază rămâne însă prevenţia. Pentru ca populaţia să suporte mai uşor temperaturile caniculare şi pentru a evita apariţia unor incidente, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au lansat şi ei o serie de recomandări. În primul rând, zilnic trebuie consumate lichide, între 1,5 şi 2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioada de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Sfatul este însă acela de a evita băuturile alcoolice – inclusiv berea sau vinul –, care favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Nu sunt recomandate nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr, aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase, care sunt diuretice.

În schimb, trebuie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete, întrucât conţin o cantitate mare de apă. De asemenea, este de evitat expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.

Avertisment pentru bolnavi

La fel de importante sunt şi indicaţiile pentru persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice. Pentru acestea medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a plimbărilor în perioadele de vârf ale caniculei sau, dacă este absolut necesar, să folosească îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale şi o pălărie de protecţie împotriva soarelui. De asemenea, persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte important ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

Potrivit specialiştilor DSP Dolj, şi angajatorii ar trebui ca, în perioadele de caniculă, să asigure condiţii pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor.

De asemenea, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă se recomandă reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite.