CCR: 6-3, pentru invalidarea referendumului

Curtea Constituţională a României avea motive îndreptăţite să ia orice decizie în privinţa referendumului din 29 iulie a.c. Amânarea deciziei, iniţial pentru 12 septembrie a.c., apoi pentru 31 august a.c., spre a devansa, în cele din urmă, cu zece zile, deznodământul, a prilejuit acerbe dezbateri politice, poate fără precedent prin amplitudine, în care raţiunea a fost nu rareori abandonată. Discuţiile au fost centrate pe conceptele de „listă electorală permanentă” şi „listă electorală suplimentară”, altminteri definite inoperant prin lege, dar, în egală măsură, pe adevăratul corp electoral din ţară şi din străinătate. La care urma să se facă raportarea autentică a celor 8,5 milioane de votanţi, din care 7,5 milioane au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat. Prezenţa la vot a fost de 46,2%, dar pentru validare era nevoie de 50% plus unul dintr-un electorat fluctuant, în descreştere, recunoscută inclusiv de CCR, şi, apoi, din situaţiile instituţiilor abilitate ale statului. Ori, după ce CCR a arătat tuturor ce a arătat, legitimându-şi până şi „falsul erată”, contrar oricăror norme de drept, fiindcă îndreptarea deciziilor judecătoreşti nu se face prin telefon, ci în şedinţă publică, cu participarea tuturor judecătorilor care au semnat hotărârea iniţială, convingerea unei politizări mai ceva ca a unui consiliu judeţean a devenit mai mult decât indubitabilă. Când soarta României se tranşează printr-o erată, iar toate probele infailibile privind modificările survenite în corpul electoral din listele permanente, administrate, nu valorează cât o ceapă degerată, decepţia este totală. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat ieri, aidoma unui senil, că „a fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”. Chestiunea cvorumului s-a ştiut din 30 iulie a.c., când s-a pus problema numărului de alegători cu drept de vot de pe listele permenente şi cele suplimentare. Raportarea celor prezenţi la vot, potrivit hotărârii CCR, urma să se facă la listele electorale permanente, care nu includeau şi listele electorale suplimentare. Până ieri, cea mai fermă atitudine a CCR fusese amânarea. A trimis trei rânduri de adrese Guvernului, care se băteau cap în cap, şi apoi a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă spre a-şi pune bruma de credibilitate în joc. Tragerea de timp a CCR s-a dovedit o strategie care n-a avut alt scop decât „ruperea” unui judecător din cei patru, care votau sistematic identic, pentru atingerea scorului de 6-3 (2/3), cum prevede legea în materia referendumului. Toate temerile şi aprehensiunile s-au dovedit legitime. CCR nu e un sanctuar al justiţiei şi probabil nici nu tânjeşte la aşa ceva, dar preşedintele său, Augustin Zegrean, prin toate demersurile sale, informând inclusiv Comisia de la Veneţia de intimidările şi ameninţările la care sunt supuşi unii judecători, s-a descalificat nu ca judecător, ci ca om învestit cu o mare demnitate în stat. Formal, cum s-a spus, Curtea era îndreptăţită să dea hotărârea de acum cunoscută. Care, deşi contestată, va fi respectată. Traian Băsescu se reîntoarce la Cotroceni. Dacă se va putea sau nu coabita rămâne de văzut. O bună parte dintr-o lungă vară fierbinte nu s-a vorbit, cu maxim patos, despre nimic altceva ca despre demiterea preşedintelui. Au votat pentru validarea referendumului: Ion Predescu, Acsinte Gaspar, Tudorel Toader. „Aşa a ieşit. Ea (n.r. – Aspazia Cojocaru), cea de la PSD, a hotărât lucrurile. Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă. Luaţi datele de la Guvern şi analizaţi-le, să vedeţi cât erau de limpezi”, a spus maestrul Ion Predescu, din Craiova.