Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurori de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 46 și 49 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și tentativă la trafic internațional de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de risc și tentativă la trafic internațional de droguri de risc.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în luna noiembrie 2025, persoana de 49 de ani ar fi încercat să scoată din țară, prin intermediul unei trimiteri poștale către statul Oregon, mai multe comprimate conținând cinolazepam (drog de risc), produs neaprobat pe teritoriul Statele Unite ale Americii.
Comprimatele, ascunse în interiorul unei jucării de pluș, ar fi fost procurate anterior cu sprijinul celeilalte persoane anchetate, care, în virtutea profesiei de farmacist, avea acces la medicamente de acest gen, precum și posibilitatea de a obține prescripții medicale justificative. Totodată, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe parcursul anului 2026, persoanele ar fi procurat, deținut și depozitat droguri de risc (180 de comprimate cu cinolazepam și 18 comprimate de xanax) și mare risc (20 de comprimate și 4 fiole de Tramadol), indisponibilizate în urma celor două percheziții domiciliare efectuate de polițiști, ieri.
Tot ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea celor două persoane.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a celor doi.
Pe parcursul urmăririi penale, activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobilă de Jandarmi Craiova.

















