Urmăriţi prinşi de poliţişti

0
316

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega în urma activităţilor specifice întreprinse în cursul zilei de luni, l-au depistat pe Nicuşor C., de 31 de ani, din localitate. Acesta era urmărit la nivel naţional din 17 octombrie 2014, fiind plecat voluntar de la domiciliu. Ca urmare a audierii, cel în cauză a declarat faptul că, în perioada cât a fost plecat, s-a plimbat prin mai multe localităţi din ţară şi nu a fost victima vreunei infracţiuni.

În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Compartimentului Urmăriri şi Biroul Supraveghere Judiciară au pus în executare mandatul de executare a pedepsei privative de libertate emis de Tribunalul Bacău pe numele lui Păstorel F., 39 ani, din Craiova. Craioveanul era condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cel în cauză a fost depus de către poliţişti la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.