Craioveanu: „În 3-4 ani ne batem la titlu”

0
93

Directorul de imagine al Ştiinţei îşi doreşte ca, pe lângă rezultate, echipa lui Lincar să facă şi spectacol

Venit din Spania special pentru a fi alături de alb-albaştri, Gică Craioveanu a asistat vineri seara la amicalul Ştiinţei cu CS Baloteşti, alături de preşedintele Pavel Badea, de fostul conducător al echipei din Bănie, Ovidiu Costeştin şi de colegul său din linia de atac a Craiovei în anii 90, Eugen Neagoe, secundul lui Victor Piţurcă la echipa naţională. Campion cu Universitatea Craiova în 1991, Gică Craioveanu are mare încredere în proiectul iniţiat de autorităţile locale. Fostul dublu golgheter al României a acceptat funcţia de director de imagine al clubului CS Universitatea şi este convins că suporterii din Bănie vor fi în număr mare aproape de echipă. „Aveam nevoie de o echipă, aveam nevoie de iluzii. Nu ne puteam permite să mai stăm încă un an sau doi fără fotbal la Craiova. Sunt convins că Universitatea va face o figură frumoasă şi va atrage tot publicul din Craiova. Va fi echipa suporterilor, nu echipa unuia sau altuia. Într-un an sau doi îmi doresc să ne batem cu Steaua, cu Dinamo, cu Rapid pentru cupele europene şi, de ce nu, poate în 3-4 ani pentru câştigarea campionatului. Vrem să dăm spectacol într-o oarecare măsură, să nu fim o echipă care să speculeze cu rezultatul, să se apere şi dacă are o ocazie să o marcheze şi după aceea să profite de acea ocazie sau de acel rezultat”, a mai Craioveanu.