„Cenuşăreasa” – un spectacol interactiv pentru copiii din 20 de sate partenere World Vision

0
102

În această vară, World Vision România – Biroul Zonal Dolj, alături de Asociaţia culturală “I.S. Drăgulescu” oferă copiilor din 20 de sate partenere World Vision un spectacol de teatru interactiv şi moralizator, sub forma poveştii Cenuşăresei. Spectacolul are şi un rol educativ: copiii nu sunt doar spectatori, ci sunt implicaţi în poveste prin întrebări şi ghicitori, iar la final primesc o serie de învăţăminte care să îi ajute în viaţa de zi cu zi.

“Prin aceste spectacole de teatru desfăşurate în comunităţile rurale dorim să aducem o bucurie copiilor de la sat, ţinând cont că cei mai mulţi dintre ei nu au posibilitatea de a se deplasa şi a participa la un astfel de spectacol în oraş. De asemenea, copiii mai participă în această perioadă la cursuri de pictură, activităţi la cluburile copiilor, ecologizare, tabere, excursii. Toate acestea pentru a-i ajuta să îşi dezvolte abilităţile, talentele, să socializeze, să fie mai comunicativi şi receptivi”, a spus Georgeta Ungureanu, coordonator proiect în cadrul Programului de Dezvoltare Comunitară World Vision.

“Bucuria şi entuziasmul copiilor au fost fără limite”

Acest gen de activitate face parte din suita de proiecte prin care World Vision România facilitează accesul copiilor la educaţie formală şi informală şi reduce rata abandonului şcolar. Prezenţa fundaţiei în comunităţi pe o perioadă de lungă durată oferă şanse copiilor la o viaţă mai bună prin programe de dezvoltare comunitară durabilă. “Până acum, spectacolele au avut loc în 14 sate partenere World Vision. În timpul spectacolului derulat în incinta Şcolii Gimnaziale Breasta, bucuria şi entuziasmul copiilor au fost fără limite. Râsul lor şi aplauzele au trezit întreaga comunitate la viaţă”, spun reprezentanţii World Vision Biroul Zonal Dolj.

World Vision este o organizaţie creştină care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, de dezvoltare comunitara şi advocacy, punând în centrul activităţii bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile rurale, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspiraţi de valori creştine, reprezentanţii acestui ONG lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În 22 de ani de prezenţă în România, organizația a ajutat peste 350.000 de copii şi adulţi, în 200 de comunităţi din opt judeţe.

World Vision România crede în şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş. De aceea derulează în comunităţile rurale unde este prezentă programe de lungă durată pentru educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală. Copiilor li se facilitează astfel accesul la educaţie formală şi informala şi la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea comunităţii în care trăiesc.