Dăbuleni: Festivalul Lubeniţei, ediţia a VI-a – o tradiţională sărbătoare a localnicilor

0
2234

Ca în fiecare an, şi acum Festivalul Lubeniţei de la Dăbuleni se vrea un omagiu adus cultivatorilor, vestiţi în toată ţara, de pepeni galbeni şi verzi. Un program artistic bogat a fost rezervat festivităţilor ce vor avea loc timp de două zile.

Alături de cântăreți consacrați, pe care îi regăsiți în pliantul atașat, care vor anima atmosfera zilelor de 24 și 25 iunie, pe scena Festivalului Lubeniței vor deschide spectacolul dansatori, actori și cântăreți locali cu scenete, jocuri populare și cântece. Din programul evenimentului amintim:

Sâmbătă, 24 iunie 2023

-18:00 – 18:30 – Ansamblul de dansuri populare din Oryahovo, Bulgaria;

-18:30 – 20:00 – Ansamblul de dansuri populare ”Trandafirul” al Casei de Cultură a Orașului Dăbuleni: – dansuri populare, cântece oltenești de pe valea Dunării; Călușul.

În finalul concertului de muzică populară susținut de invitați, va interpreta un program de cântece populare din Dăbuleni artistul Nicu Dumitrică.

Duminică, 25 iunie 2023

-18:00 – 19:20 – Ansamblul de dansuri populare ”Bordeiașul” de la Călărași;

-19:30 – 19:45 – ”Dăbuleanca la Bordei” – scenetă cu participarea elevilor din Dăbuleni;

-19:45 – 20:00 – Cântece populare în interpretarea solistei Adelina Iancu din Dăbuleni.