65% dintre europeni consideră că apartenența la UE este un lucru bun

0
317
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a consolidat sprijinul public pentru UE, indică sondajul Eurobarometru de primăvară al PE, publicat astăzi.

Aproape două treimi (65%) dintre europeni consideră că apartenența la UE este un lucru bun. Acesta este cel mai bun rezultat din 2007, când a fost de 58%. Apartenența la UE este considerată „un lucru bun” de o majoritate absolută a cetățenilor din toate țările, cu excepția Greciei și a Slovaciei, unde mai mulți respondenți consideră că acest lucru este „nici bun, nici rău”. În comparație cu ultimul sondaj Parlemeter realizat de Parlamentul European la finalul anului 2021, rezultatele au crescut semnificativ în majoritatea țărilor, în special în Lituania (+20 puncte procentuale), Malta (+12 puncte procentuale) și Estonia (+9 puncte procentuale).

În prezent, 52% dintre europeni au o imagine pozitivă despre UE, față de 12% care au o imagine negativă. Acest rezultat reprezintă o creștere cu 3 puncte procentuale a imaginii pozitive începând din noiembrie-decembrie 2021 și, în același timp, este egal cu cel mai bun rezultat măsurat de sondajele Parlamentului European începând din 2007. Rezultatele naționale pentru o imagine pozitivă a UE variază de la 76% în Irlanda la 32% în Grecia. În România, 51% dintre cetățeni au o imagine pozitivă despre UE, cu 9% mai mult decât la finalul anului 2021.

Apreciind rezultatele sondajului, Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat: „În contextul întoarcerii războiului pe continentul nostru, europenii se simt în siguranță pentru că fac parte din Uniunea Europeană. Cetățenii europeni sunt profund atașați ideii de libertate, sunt pregătiți să ne apere valorile și sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că democrația nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă.”

Evenimentele recente au modelat, de asemenea, imaginea europenilor cu privire la alți actori majori de pe scena internațională. Rusia este văzută pozitiv doar de 10% dintre respondenți, în scădere de la 30% cât era în 2018, când această întrebare a fost adresată ultima dată. China este văzută pozitiv de 22% dintre respondenți (-14 puncte procentuale față de 2018). În schimb, europenii au o imagine mai pozitivă despre Regatul Unit (65%, +1 punct procentual), iar 58% dintre cetățenii participanți la sondaj au o imagine pozitivă despre SUA (+13 puncte procentuale).

Majoritatea cetățenilor consideră că războiul din Ucraina presupune o schimbare fundamentală: 61% dintre europeni nu sunt încrezători că viața lor va rămâne neschimbată. Doar aproximativ o treime dintre respondenți (37%) consideră acest lucru. Un sondaj publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană arată că opt din zece respondenți (80%) sunt de acord cu impunerea de sancțiuni economice guvernului rus, precum și întreprinderilor și persoanelor fizice ruse. Majoritatea cetățenilor din 22 state membre își declară sprijinul față de răspunsul UE la invazia Ucrainei de către Rusia.

În condițiile în care inflația și costul vieții crescuseră cu mult timp înainte de începerea războiului rusesc din Ucraina, patru din zece europeni afirmă că se confruntă deja cu consecințele războiului asupra nivelului lor de trai (40%). Ca un semn clar al rezilienței și unității europene,59% dintre europeni consideră că apărarea valorilor europene comune, cum ar fi libertatea și democrația, reprezintă o prioritate, chiar dacă acestea ar afecta prețurile și costul vieții.

Preocupările economice din ce în ce mai mari se reflectă, de asemenea, în prioritățile politice asupra cărora cetățenii doresc ca Parlamentul European să se concentreze mai mult: combaterea sărăciei și a excluziunii sociale este menționată în primul rând (38%), urmată de sănătatea publică (35%), care a scăzut semnificativ cu 7 puncte procentuale în ultimele șase luni, și dedemocrație și statul de drept (32%), prioritate care a înregistrat o creștere semnificativă cu 7 puncte procentuale.

Percepția războiului și semnificația acestuia pentru Uniunea Europeană devin, de asemenea, vizibile când este vorba despre valorile fundamentale pe care cetățenii le doresc apărate prioritar de Parlamentul European: democrația se află din nou în fruntea listei, cu o creștere de șase puncte comparativ cu toamna anului 2021 (38%, +6 puncte procentuale). Urmează protecția drepturilor omului în UE și în lume, precum și libertatea de exprimare și de gândire, cu 27%.

Context

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din primăvara anului 2022 a fost realizat între 19 aprilie și 16 mai 2022 în rândul a 26.578 de respondenți din cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față și completat cu interviuri online, acolo unde a fost necesar. Rezultatele UE au fost ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.