Un botez cu un “dar” neaşteptat: amendă

0
476

Un bărbat din Craiova a fost amendat, noaptea trecută, după ce poliţiştii au depistat că a organizat botezul fiului său, fără să respecte măsura privind numărul de invitaţi.  

Petrecerea a avut loc într-un restaurant din Gherceşti, anunţă IPJ Dolj. „În cursul nopţii trecute, poliţişti din cadrul Secței 5 Poliție Rurală Pielești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant din comuna Ghercești, are loc o petrecere fără respectarea prevederilor Legii 55/2020. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Pielești, Secțiilor 1-6 Poliţie Craiova, Biroul Rutier, Serviciul Rutier și o grupă SAS DOLJ, care au stabilit  că un bărbat, de 30 de ani, din Craiova, a organizat botezul fiului său, la petrecere participând un număr de persoane peste limita legală admisă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Organizatorul a fost amendat cu 2.000 de lei. Totodată, întrucât petrecerea a continuat și după ora 02.00, poliţiştii vor sesiza reprezentanţii ITM Dolj, pentru a dispune măsurile legale față de administratorul stocietăţii comerciale respective.