Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, astăzi, după decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea

0
63

Comitetul Executiv al PSD a fost convocat, în şedinţa de astăzi, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 16.00, au precizat surse politice pentru MEDIAFAX. Instanţa supremă a decis joi condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Uiterior, informaţia a fost confirmată de PSD, într-un anunţ oficial.

“CEx vineri 22 iunie ora 16.00 la P. Parlamentului, sala grupului PSD “Ovidiu Şincai”, nivel 1M”, se arată în anunţul de presă al PSD. Şedinţa Comitetului executiv al PSD va avea loc la sala grupului parlamentar al partidului, de la nivelul 1M, al Palatului Parlamentului.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual. (Sursa: Mediafax)