Comunicat de presă / Voluntariatul ca mod de viaţă

0
420

biblioteca (1)La Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” avem de-a face zi de zi cu voluntari. Mulţi voluntari. Cum spaţiile de care dispune biblioteca sunt generoase şi sunt dotate, exceptând curtea instituţiei, cu tehnologie de ultimă oră, nu e deloc surprinzător afluxul de tineri şi studenţi care includ biblioteca în activităţile de planificare şi desfăşurare a numeroase proiecte. Fie în interes personal, studiu, documentare şi aprofundare, fie în folosul comunităţii, mulţi dintre tinerii, studenţi străini, veniţi în oraşul nostru ajung inevitabil la bibliotecă. Indiferent dacă obiectul şederii lor la Craiova constă în definitivarea studiilor universitare, sau desfăşurarea unor activităţi şi campanii de voluntariat, studenţii străini ajung, mai devreme sau mai târziu, la bibliotecă unde găsesc, ne spun ei, multiple resurse de informare, un spaţiu primitor şi deschis dar şi multă ospitalitate.

          Dacă cei care aleg biblioteca pentru studiu individual şi informare studiază Medicina, Literele sau Știinţele Politice la Craiova, cei care desfăşoară activităţi de voluntariat o fac în cadrul programului KROMATIKON, un proiect Erasmus+ de tipul Serviciul European de Voluntariat, prin care se urmăreşte promovarea mobilităţii şi a competenţelor interculturale în rândul tinerilor.

          biblioteca (2)Mai mulţi voluntari din ţări precum Spania, Portugalia, Macedonia, Estonia, Turcia şi Italia au desfăşurat la Craiova, în cadrul programului Erasmus+, o serie de activităţi interactive dezvoltate special pentru elevii din localitate. Atât la American Corner cât şi în cadrul celei de-a doua ediţii a Târgului de Turism al Olteniei, voluntarii KROMATIKON au derulat mai multe sesiuni de informare şi dezbatere pe marginea unor teme precum literatura, muzica, arta culinară sau limba engleză. Finalitatea vizată s-a concentrat în direcţia unei mai mari deschideri faţă de lectură, bunele maniere şi activităţile de informare şi educare, teme pe care voluntarii le-au prezentat cu titlul de moduri de viaţă productive. În afara activităţilor propriu-zise, voluntarii KROMATIKON au frecventat biblioteca şi în alt scop. Cu sprijinul bibliotecarilor, tinerii au consultat manuale electronice, au organizat întâlniri tematice şi au participat la evenimentele culturale derulate în instituţie.

          biblioteca (3)Davide Grillo, coordonatorul voluntarilor, originar din Italia, este persoana care a coordonat toate activităţile desfăşurate la bibliotecă de cei de la KROMATIKON. Ca unul care înţelege rostul şi utilitatea menirii de bibliotecar, însăşi mama sa practicând această nobilă meserie în Italia, tânărul voluntar a ţinut să sublinieze principalele experienţe la care a luat parte, starea de spirit de la bibliotecă şi satisfacţia lucrului împlinit. „Suntem la finalul unei perioade pline. Bilanţul grupului nostru este unul special. În primul rând la bibliotecă, dar şi în câteva unităţi de învăţământ din Craiova şi din localităţile învecinate, m-am implicat, alături de colegii mei, în tot ceea ce ţine de promovarea deschiderii faţă de valorile umane comune, faţă de învăţarea limbii engleze sau respectul cuvenit valorilor europene. Rămânem cu o impresie favorabilă în urma experienţei de la bibliotecă. Am întâlnit sute de copii curioşi, dornici să înveţe şi să discute. Practic, la capătul acestei experienţe, am avut privilegiul de a ne simţi împliniţi. Publicul nostru, elevii din Craiova şi nu numai, a fost minunat. Mulţumim Bibliotecii Aman şi în special secţiei American Corner, doamnei Carmen Tica, pentru îndrumare, bunăvoinţă şi seninătate. Aţi fost partenerii de care am avut cea mai mare nevoie”, a declarat Davide Grillo.

          Studenţii Erasmus+ au pus bazele unui necesar set de bune practici la bibliotecă. Pentru că proiectul în sine este structurat în trei grupe de voluntari, primele două încheindu-şi cu succes activitatea, la bibliotecă a ajuns cel de-al treilea şi ultimul grup de voluntari. Va exista, aşadar, continuitate şi vor fi derulate noi activităţi pentru elevii din Craiova şi nu numai.

          Proiectul KROMATIKON este coordonat de Asociaţia Naţională de Dezvoltare Continuă a Tineretului din România (ANDCTR). Voluntarii care au desfăşurat activităţi la bibliotecă sunt: Davide Grillo, Isabella Mileti şi Cristina Nunes.

Alexandru Ionicescu

Purtător de cuvânt,

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”