La Galeria „Vollard” a Casei de Cultură „Traian Demetrescu” are loc astăzi, ora 18.00, vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură „Manufactura de culoare” a artistului plastic Bogdan Bobin, din Calafat. Acesta a studiat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti şi are în portofoliu mai multe expoziţii în capitală şi în Craiova. «Bogdan Bobin revine după un an în Galeria „Vollard”, pentru a aduce în faţa publicului noi lucrări pline de originalitate şi culoare, unele dintre acestea, realizate pe suporturi inedite, constituind veritabile obiecte de artă ambientală», precizează organizatorii evenimentului.