Zi decisivă pentru Grecia

0
405

Într-o atmosferă tensionată, astăzi are loc summitul UE în cadrul căruia Grecia trebuie să facă noi propuneri pentru a ajunge la un acord şi a evita o încetare de plăţi. Ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis a pus deja presiune pe Angela Merkel, apreciind că pe cancelarul german îl aşteaptă „o alegere dificilă”. Responsabilii europeni dau asigurări că mingea este în terenul Atenei înainte de această reuniune crucială de la Bruxelles, dar ministrul Yanis Varoufakis face apel la rândul său la şefa guvernului federal german, aflată în prima linie a negocierilor, să îşi asume responsabilităţile care îi revin. Angela Merkel poate „intra într-un acord onorabil cu un guvern care a refuzat programul de salvare” şi aspiră la o soluţie negociată. Sau poate să cedeze sirenelor guvernului său, care o încurajează să se debaraseze de singurul guvern grec care este fidel principiilor sale şi care poate conduce poporul grec pe drumul reformei”, a scris el într-un articol care  a apărut ieri în ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Guvernul lui Alexis Tsipras estimează că a făcut deja numeroase concesii şi că prezintă un catalog coerent de reducere a cheltuielilor, creştere a veniturilor şi reforme structurale, însă un apropiat al prim-ministrului nu a exclus sâmbătă noi ajustări, după o săptămână în care deponenţii greci şi-au accelerat retragerile bancare. „Vom încerca să ne completăm propunerea pentru a ne apropia de o soluţie”, a declarat pe postul Mega ministrul de stat Alekos Flambouraris. „Câteva concesii” sunt încă posibile dacă două condiţii „indispensabile” sunt acceptate de către creditori: „o relaxare bugetară” şi o restructurare a datoriei. Printre ajustările evocate se numără şi accelerarea suprimării pensionărilor anticipate, aplicând această decizie din 2016 şi nu progresiv. Nimic altceva nu a transpirat însă din intenţiile lui Alexis Tsipras care, recent revenit din Rusia, a reunit în cursul după-amiezii echipa greacă de negociere, din care fac parte Yanis Varoufakis şi ministrul adjunct al afacerilor externe, Euclide Tsakalotos. O şedinţă de guvern a fost convocată ieri la ora locală 11.00. Nicio convorbire telefonică între Alexis Tsipras şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nu  fusese anunţată, chiar dacă Comisia Europeană a calificat vineri drept probabilă o astfel de convorbire în cursul weekendului.