Cel de-al doilea invitat al lui Nicolae Coande în cadrul evenimentului cultural „Artistul în timpul său” este eseistul și profesorul universitar Ionel Bușe. De mai mulți ani invitat al unor prestigioase universități din Europa și America Latină, unde susține conferințe și prelegeri pe tema imaginarului, Ionel Bușe este una dintre figurile Craiovei intelectuale. El va susține marţi, 30 iunie, de la ora 13.00, conferința „Mitologii actuale ale violenței” și va vorbi despre cele mai recente cărți ale sale, dintre care două au fost publicate la prestigioasa editură franceză L’Harmattan. Intrarea publicului este liberă.
Ionel Bușe este eseist, prozator, profesor universitar de filosofie la Universitatea din Craiova, director al CSIR „Mircea Eliade” și al revistei „Symbolon”, editată împreună cu Institutul de Filosofie din Lyon. A publicat peste 200 de studii şi articole în reviste din ţară şi străinătate, a coordonat 18 volume colective, a îngrijit şi prefaţat 10 traduceri, a participat la peste 40 de colocvii internaționale în Franța, Italia, Brazilia, Mexic, Portugalia, Belgia și a apărut cu studii în tot atâtea reviste și volume internaționale din aceste țări.
Inițiat de curând de scriitorul Nicolae Coande, proiectul „Artistul în timpul său” este menit să aducă artistul român, cu precădere cel craiovean, în fața publicului său, în încercarea de a contribui la cunoașterea artiștilor din urbe de o manieră mai decisă, cu tot ceea ce înseamnă munca și opera acestora, fie că sunt scriitori, regizori, artiști plastici, poeți sau organizatori ai unor evenimente culturale. Autorul proiectului ține la ideea de generație de spirit, în cadrul căreia au loc schimburi de idei, dezbateri și chiar polemici culturale – toate acestea inițiate pentru ca „gustul pentru arte și ideea de prietenie să nu dispară din oraș”. Întâlnirile de acest gen vor avea loc lunar la Biblioteca Franceză „Omnia”. Primul invitat a fost, în luna mai, regizorul Bogdan Cristian Drăgan.