Salonul Naţional de Fotografie-Document aduce în centrul oraşului proiecţii de filme şi ateliere meşteşugăreşti

0
389

Veșnicia s-a născut la sat și, spre bucuria noastră, cineva a fotografiat-o! Muzeul Olteniei Craiova, susținut de Consiliul Județean Dolj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Municipal, vă invită la Salonul Național de Fotografie-Document – ediția a VI-a, într-un context expozițional special și inedit. Între 26 iunie și 4 iulie sunteți așteptați în Piața „William Shakespeare” să admirați și să fiți creativi în labirintul expozițional al satului oltenesc tradițional.

Descoperă secretele Olteniei în labirintul din oraş!

Salonul Naţional de Fotografie-Document, cu tema  „Temporalitate, spaţii, expresii şi atitudini în satul oltenesc tradiţional”, reprezintă o retrospectivă a ediţiilor precedente ce beneficiază de o scenografie fără precedent în zona Olteniei. «Povestea satului oltenesc tradiţional va fi expusă prin intermediul a o sută de imagini, într-un cadru expoziţional inedit, un labirint expoziţional ce se va regăsi în centrul oraşului, lângă Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Cu mic, cu mare, vizitatorii sunt aşteptaţi, de dimineaţa până seara târziu, să privească, să „lectureze”, să îşi amintească sau să înveţe, să se joace şi să fie creativi în labirintul satului oltenesc tradiţional», precizează reprezentanții muzeului.

Expoziția va putea fi vizitată zilnic, până la sfârșitul lunii

Expoziţia va fi vernisată miercuri, 26 iunie, ora 11.00, şi va rămâne deschisă până pe 4 iulie, putând fi vizitată zilnic, între orele 10.00 și 22.00. În fiecare seară, între orele 21.00 – 22.00, craiovenii sunt așteptați la proiecţii de film documentar, iar pe 29 şi 30 iunie, între orele 10.00 – 12.30 şi 14.30 – 18.00, sunt bineveniţi la ateliere, unde meşteri autentici îi vor introduce în tainele meşteşugurilor tradiţionale.

Proiectul face parte din programul „Descoperă secretele Olteniei”, ce vine în completarea strategiei Muzeului Olteniei de a promova patrimoniul cultural naţional prin expoziţii şi activităţi inedite, şi este iniţiat de specialiştii Secţiei de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. El se adresează diferitelor categorii de vârste, fiind atractiv deopotrivă pentru cei mici şi cei vârstnici, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi al unicităţii.

Parteneri sunt Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” și Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, Muzeul de Artă şi Etnografie Calafat – Palatul „Marincu”, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” din Vâlcea și Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Gorj.