S-a speriat de proiectul autorităţilor din Bănie, care vor să aducă un alt finanţator pentru Ştiinţa / Mititelu a anunţat noaptea planul revenirii

0
326

Pe site-ul oficial au apărut date privind structura clubului şi programul echipei

Vestea că autorităţile din Bănie nu-l aşteaptă la infinit cu proiectul revenirii Ştiinţei şi au apelat deja la un investitor mult mai potent, antreprenorul Mihai Rotaru, pentru a resuscita clubul, l-a speriat pe Adrian Mititelu. Pus deodată în faţa unei asemenea posibilităţi, finanţatorul încearcă să prezinte, în trepte, planul său privind Universitatea Craiova. Astfel, după ce a relansat site-ul oficial, închis timp de doi ani, joi noaptea Mititelu nu a mai aşteptat ca noul antrenor să se ocupe de stabilirea programului şi l-a creionat deja în toate detaliile. Joi, în preajma miezului nopţii, după multe frământări prilejuite de organizarea mai rapidă şi mai eficientă a „rivalilor”, Mititelu a născocit planul verii, pe care l-a „azvârlit” în grabă pe site-ul oficial. Acesta cuprinde date diverse în care el preconizează că va apărea noua Universitatea Craiova. Astfel, pe 5 iulie se va prezenta noua structură de organizare a clubului, pe 10 iulie vom ştii cine va antrena echipa şi staff-ul administrativ, pentru ca între 18-20 iulie să aibă loc reunirea lotului, care patru zile mai târziu ar şi pleca în cantonament în Austria. Revenirea în Bănie este prevăzută pentru jumătatea lunii august. Mititelu crede că va înscrie echipa în Liga a II-a, aşa că planul său prevede ca pregătirea şi meciurile amicale din ţară să se încheie până pe 7 septembrie, atunci când ia startul o nouă ediţie a eşalonului secund. De altfel, pe site apare un clasament care cuprinde 16 locuri, atâtea câte echipe ar conţine una dintre seriile Ligii a II-a, în cazul în care Ştiinţa se înscrie. Dacă virtual totul pare OK, pe Mititelu îl macină transpunerea proiectului în realitate, problemele fiind legate de bani, bugetul nefiind asigurat, dar şi de afilierea clubului la FRF, for care agrează înscrierea Ştiinţei, dar sub tutela CS Universitatea Craiova, clubul lui Pavel Badea şi Corneliu Andrei Stroe.