În Duminica Rusaliilor – numită Duminica Mare sau Duminica Cincizecimii – prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului şi, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creştine în lume. Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre ea amintesc şi Sf. Apostol Pavel (1 Corinteni XVI, 8) şi Sf. Luca (Fapte XX, 16). Înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aştepte împlinirea făgăduinţei Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt. Şi li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcaţi cu putere de Sus, vor fi luminaţi şi întăriţi să predice Evanghelia în toată lumea, să înveţe toate neamurile şi să le boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Faptele Apostolilor 1, 8) şi până la sfârşitul veacului. Făgăduinţa s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli “ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor “ca de foc”, şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi fricoşi, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată. Împotriva tuturor vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură – Evanghelia dragostei şi a păcii – şi să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului. Atunci, pentru prima dată în istoria lumii, S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh – Duhul Adevărului, pe Care lumea, prin simţurile, prin puterile şi prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede şi nu-L cunoaşte, pentru că nu ştie de unde vine şi unde merge (Ioan 3, 8), cum spune însuşi Mântuitorul Hristos. De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfânt a grăit prin Prooroci, pregătind omenirea pentru venirea Mântuitorului în lume. Noul Testament adevereşte că Sfântul Duh este mereu prezent în viaţă pământească a Mântuitorului. Astfel, când Iisus Hristos se întrupează, Duhul Sfânt îi este premergător la Buna Vestire a Fecioarei. Când Domnul Hristos se botează, Duhul îi este mărturisitor. Când Iisus Domnul învaţă pe oameni şi săvârșește minuni, Duhul Sfânt îl însoţeşte. După Înviere şi mai ales după Înălţare, Duhul Sfânt îi este urmaş, continuând în lume lucrarea de luminare, de sfinţire şi de îndumnezeire a oamenilor. Duhul Sfânt ne renaşte prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupeşti, oameni duhovniceşti. Prin El, Care este Duhul înfierii, devenim fiii lui Dumnezeu prin har. Prin Sfântul Duh ne iartă Dumnezeu păcatele când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh pâinea şi vinul din Sfântul Potir devin Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtăşim. Prin Sfântul Duh, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. El mângâie, luminează, inspiră, învaţă, însufleţeşte, întăreşte şi sfinţeşte pe toţi credincioşii. El este Sfânt şi sfinţeşte viaţa noastră prin cele şapte Sfinte Taine. El este atotînţelept şi bun şi ne călăuzeşte viaţa prin cele Şapte daruri ale Sale, care sunt: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, puterea, cunoştinţă, evlavia şi frică de Dumnezeu (Isaia 11, 1). Duhul Sfânt are în viaţa Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieţii noastre omeneşti. După cum sufletul da viaţă şi mişcare trupului omenesc, tot aşa Duhul Sfânt dă viaţă şi mişcare, spre binele tuturor creştinilor Sfintei Biserici. Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, oamenii lumii acesteia, bărbaţi, femei şi copii, atât de diferiţi ca neam, ca rasă şi ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. Pot deveni fii ai Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, unit prin legătura dragostei, a păcii şi a sfinţeniei. Să ne rugam, aşadar, ca toţi să primim lumina înţelepciunii ce S-a pogorât între noi: “Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plinești, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletelenoastre”. Amin!
Preot LIVIU SĂNDOI
