Malu Mare – comuna premiată pentru merite deosebite în dezvoltarea locală

0
589

Comuna Malu Mare înfloreşte pe zi ce trece, iar reprezentanţii administraţiei publice din localitate spun cu mândrie că la ei vin oamenii, nu pleacă. Se construieşte pe fiecare stradă, fie că este vorba despre locuinţe, fie sedii de firme, infrastructura s-a dezvoltat galopant în ultimii ani, pentru că autorităţile au dorit să le pună la dispoziţie localnicilor toate utilităţile, iar pe lângă toate realizările – care înseamnă o mulţime de fonduri europene atrase pe toate programele – alte şi alte proiecte sunt gata pregătite, numai să apară oportunitate de finanţare. Toate astea pentru a face din Malu Mare un mic orăşel…

Primarul Alexandru Dicu, aflat la al treilea mandat, spune că cel mai bun lucru pe care crede el că l-a făcut pentru oamenii din localitate este că a reuşit să dea valoare pământului, ca să nu îl vândă pe nimic. În primul mandat, mai exact pe 25 octombrie 2005, a fost finalizat Planul Urbanistic General al comunei Malu Mare, pliat pe perspectiva dezvoltării zonei adiacente a municipiului Craiova. Astfel de la 370 de hectare, terenul intravilan al comunei Malu Mare măsoară acum 1.570 hectare. Şi de atunci autorităţile au început lupta pentru modernizarea localităţii, pentru dezvoltarea infrastructurii, ca să devină atrăgătoare. Bine plasată, comuna „găzduieşte” şi marile centre comerciale Dedeman şi Selgros. De altfel, în zona celui din urmă s-a dezvoltat un cartier de mai mare frumuseţea, aşa că bugetul local are încasări consistente. Şi tocmai datorită acestor bani, autorităţile au putut asigura cofinanţare necesară unui număr mare de proiecte, prin care s-au atras fonduri externe. Ca o recunoaştere a acestui lucru, pentru merite deosebite în dezvoltarea locală, Primăria Malu Mare a fost premiată la a doua ediţie a Târgului Internaţional de Investiţii „Împreună Reconstruim România” ce s-a desfăşurat în Bucureşti, în perioada 28 – 30 mai a.c.

„Când am venit aici, infrastructura era sub orice critică. Şi nu numai asta. Într-o comună ca a noastră sunt multe de făcut şi multe necesităţi. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost realizarea PUG-ului şi extinderea suprafeţei intravilanului. Recunosc, şi faptul că suntem bine plasaţi, le-a permis oamenilor să-şi vândă din terenuri pe sume destul de mari, nu degeaba, i-a atras pe cei care au vrut să construiască, şi toată lumea a fost mulţumită. Din banii pe care i-au luat, cei mai mulţi localnici şi-au mai construit câte ceva, şi-au renovat locuinţele şi acum se poate spune că avem condiţii ca la oraş. A fost însă greu să ajungem aici şi suntem departe de finalizare. Păi vă daţi seama cam ce înseamnă să facem infrastructura necesară pentru asemenea suprafaţă, în condiţiile în care în alte localităţi intravilanul este de câteva ori mai mic? Am început cu reţea de alimentare cu apă, reţea stradală de iluminat public, proiectul pentru canalizare este făcut…”, povesteşte Alexandru Dicu, primarul comunei.

Primărie modernă, cu angajaţi pe măsură

De altfel, aerul de nou şi modern te întâmpină încă de la oprirea în faţa sediului Primăriei Malu Mare. Clădirea nou şi cochetă, amplasată strategic şi împrejmuită de un părculeţ făcut tot cu fonduri europene, este primitoare, aerisită şi surprinzător de… goală. Nu sunt oameni care să stea la rând în faţa vreunei uşi sau la ghişee. „Eeee…..asta este o altă treabă la care eu am ţinut foarte mult. Păi administraţia lucrează în folosul cetăţeanului. Am luptat mult să schimb mentalitatea angajaţilor, însă am reuşit. Acum vine omu’ cu o problemă, vedem ce trebuie făcut şi se rezolvă. Nu-mi place să-i văd pe la uşi. Şi nici n-o să-i vedeţi”, mai spune primarul. De altfel, acesta ne-a mai explicat faptul că, tocmai pentru a veni în întâmpinarea celor mai noi localnici, din cartierul din zona Selgros, unde au „înflorit” peste 600 de case, s-a luat decizia înfiinţării unui sediu secundar de primărie. „Ne-am gândit să-l dotăm cu tot ce trebuie, calculatoarele să fie legate în reţea cu cele de aici şi, două zile pe săptămână, să lucrăm acolo. Încasăm impozitele, eliberăm adeverinţe şi ce mai au oamenii nevoie”, mai spune Sandu Dicu, cum îl ştie lumea.

Fostul internat devine cămin de bătrâni

Grădiniţa a fost modernizată, şcoala la fel, găseşti farmacii şi dispensare atât în Malu Mare cât şi în satul Preajba, şi s-a ridicat şi o biserică în comună, tot din bani de la buget. Acum sunt aşteptaţi pictorii, iar anul viitor, de Sfinţii Constantin şi Elena, când se va sărbători şi hramul lăcaşului de cult, sunt promisiuni că va fi finalizată.

Despre actualul liceu, primarul nu vrea să vorbească. Povesteşte însă cu plăcere de vremea când a fost şi el pedagog la Liceul Agricol din comună, un reper al învăţământului de specialitate pe atunci. Tot de dragul acelor timpuri, când peste 90 la sută din absolvenţii liceului ajungeau la facultăţi din ţară şi asta într-o vreme când erau examene şi concurenţă, acum, Liceul Tehnologic din Malu Mare poartă numele directorului din vremurile bune, Ionete Aurelian, care şi-a pus amprenta asupra multor generaţii de elevi. A fost o decizie aprobată în unanimitate în şedinţa consiliului local, după cum mai spune primarul, supărat că odată cu prăbuşirea învăţământului agricol s-a dus şi gloria unităţii de învăţământ din comună.

În plus, tocmai pentru că internatul liceului, care în vremurile bune era plin, ajunsese să se degradeze, s-a găsit o soluţie de valorificare a clădirii: s-a făcut un proiect, s-au obţinut fonduri prin POR, s-a reabilitat clădirea şi acum este pe cale să devină Centrul de bătrâni „Sfântul Andrei”, cu 73 de camere în care vor putea locui câte doi bătrâni. A fost deja lansată procedura achiziţiei dotărilor şi mobilierului necesar şi adaptat nevoilor viitorilor locatari, s-a construit şi un lift, iar autorităţile şi-au propus să fie totul gata la 1 august. Însă primarul promite că nu va fi singurul obiectiv inaugurat anul acesta.

Pentru că cerinţele europenilor se schimbă şi pentru că se pot obţine fonduri mai mari, reprezentanţii comunelor învecinate s-au gândit să se asocieze. „Suntem aproape de final cu toată documentaţia necesară să înfiinţăm un Grup de Acţiune Local (GAL). Am purtat deja discuţii, şi preşedinte al GAL-ului voi fi eu, sediul va fi la malu mare şi va cuprinde comunele Malu Mare, Cârcea, Pieleşti, gherceşti, Robăneşti, Coşoveni, Leu, şi mai aşteptăm confirmarea de la Podari. Vrem să obţinem cât mai multe fonduri, pentru că sunt destule lucruri care mai trebuie făcute”, a mai spus primarul comunei Malu Mare.

Şi pentru că oamenii mai au nevoie să se mai şi destindă din când în când, autorităţile au făcut tot ce au putut şi pentru a revigora viaţa artistică şi sportivă a comunei. Pe lângă construirea unui nou cămin cultural, între proiectele de viitor se numără şi ridicare unei săli de sport la standarde europene. În plus, stadionul de fotbal a fost modernizat, este o echipă de fotbal cu care comuna se mândreşte şi tot aici funcţionează şi Clubul de Fotbal Ştiinţa Malu Mare unde se pregătesc copii şi juniori, iar primarul spune că ambiţia lui este să revigoreze sportul de sală, pentru că sunt localnici campioni la lupte şi tenis de masă şi merită un loc în care să se pregătească corespunzător.