Jandarmii doljeni au donat sânge

0
340

Miercuri, 22 mai , peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihai Bravul” Dolj au donat sânge în cadrul campaniei organizată de Patriarhia Română și susținută la nivel național de Jandarmeria Română „Donează sânge! Salvează o Viață”!

Donarea de sânge s-a realizat la sediul unității, cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova. Această inițiativă are ca scop creșterea numărului de donatori, prin informarea și promovarea necesității donării benevole de sânge, în vederea asigurării rezervelor sanguine necesare. La nivel local, dar și național, jandarmii sunt susținători ai campaniilor de donare de sânge, fiind deseori inițiatori și promovând donarea, pentru a trage un semnal de alarmă asupra importanței sângelui în salvarea vieților omenești.  Donarea de sânge este un act simplu, cu un profund impact pentru cei aflați în momente de cumpănă, dar și o datorie morală pe care o  avem cu toții față de comunitatea din care facem parte.