Politica, lipsită de menajamente, la români!

Nu ştim prea bine cum e viaţa politică la alţii, chiar din spaţiul Uniunii Europene, dar la noi ea are cu certitudine particularităţile ei, care o individualizează. Fără egal. Există coabitări, aparent normale, care se sublimează când nu te aştepţi în ură cristalină, există adversităţi, aparent nevindecabile, ce sfârşesc în compromisuri „necompromiţătoare”, cum se spune, moralitatea e aproximativă, înregimentările arbitrare sau interesate sunt urmate de o gesticulaţie politică în care totul e permis. Povestea cu destulă detaşare Adriana Săftoiu, ex-consilier prezidenţial şi purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, în cartea sa „Cronică de Cotroceni” (Ed. Polirom 2015), cum războiul dintre Traian Băsescu şi Adrian Năstase a fost unul lipsit de menajamente: cine pierdea alegerile prezidenţiale din 2004 era terminat de celălalt. Atât de mare părea ura reciprocă acumulată, atât de puternice erau resentimentele primare, cel puţin în abordarea lui Traian Băsescu, care îşi identificase „la timp” şi în mod „corect” adversarul. Ce s-a întâmplat ulterior, după victoria sa în alegeri se ştie. Chiar dacă în câteva împrejurări a mai încercat să nuanţeze rivalitatea pomenită, nu a mai convins decât eventual naivii. Finalmente, Adrian Năstase a ieşit „din câmpul politic”, prin decizia justiţiei, şi în pofida unor reale împliniri pe mandatul său de premier, rareori i s-a mai pomenit numele avantajos. Nu îl uită însă, probabil până la sfârşitul vieţii pe… Traian Băsescu, şi într-o recentă postare pe blogul său, „Mai ia odată de la Băsescu”, recomandă articolul istoricului Marius Oprea „Complicii turnătorului Băsescu – de la Securitate la CNSAS”, apărut anterior în Observatorul Cultural. În şapoul articolului, Adrian Năstase scrie aşa: <<Băsescu se pregăteşte să plece la Bruxelles, să îi ia locul Monicăi Macovei, pe care el a trimis-o acolo, pentru a „întoarce” poporului experienţa căpătată ca fondator al regimului mafiot din România (…) Acum va cere să-i asiguraţi o sinecură la Bruxelles, ca recompensă pentru realizările sale. Voi decideţi, dar, mai înainte, poate citiţi articolul lui Marius Oprea>>. Nu comentăm ce a scris istoricul menţionat. Comentăm în schimb altceva, şi anume faptul că nu se învaţă nimic din rivalităţi exacerbate, de-a dreptul bolnave, de dată recentă şi nu numai, şi dorinţa iraţională a adversarilor săi politici de a-l vedea pe Liviu Dragnea condamnat cu orice preţ, de parcă o astfel de sentinţă le-ar conferi o stare de generală beatitudine, descumpăneşte pur şi simplu. „Suntem unica ţară din lume în care este alintată puşcăria”, scrie Răzvan Ioan Boanchiş, un ziarist de mare talent.  Din păcate, istoria noastră învolburată, care ne urmăreşte ca un blestem, are destul pagini menite să înfricoşeze. Cu gândirea lor de lemn, când comuniştii, ajunşi la putere, şi-au lichidat toţi adversarii politici şi nu numai, trimiţându-i la închisoare, la Canal, sau deportându-i în Bărăgan, s-au omorât între ei în lupta pentru putere. Istoriografia e bogată, din acest punct de vedere. În cartea sa „Priveşte înapoi” (Ed. Compania 2004), Sorin Toma, fost redactor şef la „Scânteia”, până în 1960 (absolvent al facultăţilor de Matematică şi de Limba franceză), evreu născut în România, şi stins din viaţă în 2016, la Tel Aviv, spune pe nume multor lucruri. Într-un limbaj filosofic improvizat, guvernarea la români este simultan pozitivă şi negativă. Românii aşteaptă de la orice nou guvern să le dea ceva şi să îi scape de altceva. Vladimirescu şi Cuza „ne-au scăpat” fiecare în felul său de greci; generaţia de la 1948 ne-a „scăpat” de caftane, işlice şi alte orientalisme; Carol al doilea ne-a „scăpat” de parlament şi partide; Antonescu ne-a „scăpat” de camarila carlistă; legiunea a vrut să ne „scape” de evrei; comuniştii ne-au „scăpat” de exploatare, Ceauşescu ne-a „scăpat” de ruşi, Iliescu ne-a „scăpat” de Ceauşescu, Convenţia Democrată ne-a „scăpat” de Iliescu, şi, în sfârşit, Băsescu a vrut să ne „scape” de corupţie. Şi ne-a… scăpat. Actualul preşedinte, Klaus Iohannis, vrea să ne scape de PSD, deşi şi reciproca e valabilă, chiar prea valabilă.