La IPJ Dolj, a început recrutarea candidaţilor

0
597

În această perioadă, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj se desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne. Pentru a participa la concursurile de admitere în Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, candidaţii se pot înscrie până la data de 24 mai 2019. Candidaţii cu domiciliul/reşedinţa în Dolj se vor adresa Serviciului Resurse Umane, din cadrul IPJ Dolj, pentru depunerea cererilor de înscriere, până pe 24 mai, de luni până vineri, între orele 09:00 – 12:00 şi 13:00 – 15:00. Dosarul complet se va depune până pe 10 iunie, pentru MApN şi SRI, şi până pe 14 iunie pentru Academia “Alexandru Ioan Cuza”. Se poate accesa şi https://dj.politiaromana.ro/, la secţiunea Carieră, pentru mai multe informaţii.