Premierul Grindeanu, despre epidemia de rujeolă: S-ar putea să fie o formă prin care să obligăm la vaccinare

0
312

Premierul Sorin Grindeanu, a afirmat,  la Timişoara, că rata de vaccinare în România este de doar 60%, deşi ar trebui să fie circa 95% şi că s-ar putea să fie nevoie, pentru a stopa focarele de rujeolă, de o formă de obligativitate a vaccinării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

premierul-grindeanu-
Sorin Grindeanu

Premierul României a vizitat, sâmbătă, Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde, de patru ani, se construieşte un nou corp de clădire, iar lucrările nu au fost finalizate nici în acest moment. De asemenea, Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu medicii de familie din judeţ, cu reprezentanţii spitalelor, ai Direcţiei de Sănătate Timiş şi ai Casei Judeţene de Sănătate Timiş pentru a discuta despre situaţia vaccinurilor, în condiţiile în care judeţul Timiş este primul pe ţară în ceea de priveşte numărul de decese din cauza rujeolei, dar şi al îmbolnăvirilor.

         La finalul întâlnirii, premierul României a declarat presei că speră ca situaţia să fie rezolvată la nivel naţional. „Sunt 8 decese în Timiş, la copii, din diverse cauze iniţiale, dar cea finală este următoarea: nu au fost vaccinaţi. Suntem pe primul loc în ţară, iar adunate cazurile de rujeolă din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad sunt cât toată ţara la un loc. Nu se poate aşa ceva. Cauzele care au dus aici sunt diverse, dar am ajuns în această situaţie. Eu sper ca toată lumea să-şi dea concursul, să rezolvăm problema. Cert este că, din acest punct de vedere, unele schimbări le-am făcut, ltele vor fi în perioada următoare, să vedem cum iese din dezbatere publică şi cum va intra Legea Vaccinării. Sunt lucruri care vor trebui să aşeze acest sistem pe anumite coordonate care să-l facă predictibil. Noi trebuie să ştim din timp şi să dăm comenzi din timp de câte doze de vaccinuri e nevoie pe diverse categorii. Lucrul acesta nu prea s-a mai făcut în ultimii ani şi s-a intrat într-o situaţie de criză, aşa cum a fost”, a afirmat Sorin Grindeanu.

          Întrebat de jurnalişti dacă susţine vaccinarea obligatorie, premierul României a declarat că înainte ca acest lucru să se întâmple, ar trebui ca statul să se asigure că are necesarul de vaccinuri. Înainte de a obliga pe cineva să facă o acţiune de acest tip, statul trebuie să facă altceva: să se asigure că are necesarul de vaccinuri, înainte de a obliga părinţii sau de a-i amenda, de exemplu, dacă ar fi obligatorie. Înainte de a-i amenda că nu şi-au vaccinat copiii, tu trebuie să asiguri vaccinurile. Noi suntem în situaţia, în momentul acesta, în care nu prea avem începutul şi atunci lucrurile astea trebuie rezolvate, în primul rând, trebuie aşezat cadrul legal, să-l facem predictibil, să ştii din timp ce ai de făcut şi apoi de discutat. (…) Am copii, i-am vaccinat, nu m-a obligat nimeni, dar eu consider că am făcut foarte bine că i-am vaccinat. Dar libertatea mea e deplină atâta timp cât nu atinge libertatea dumneavoastră. Dacă transpunem lucrul ăsta în ceea ce am discutat până acum, libertatea de a nu-ţi vaccina copilul, pe care o ai, poate să aducă atingere libertăţii mele, atât timp cât duce la o epidemie şi îmbolnăveşti pe toată lumea din clasă, de exemplu. Sunt lucruri pe care ar trebui să le avem în vedere”, a precizat Sorin Grindeanu.

        Premierul României a mai afirmat că s-ar putea să fie nevoie ca în anumite zone, în care sunt focare de epidemie, vaccinarea să fie obligatorie, mai ales că în ţară rata de vaccinare este de doar 60%, în acest moment. „S-ar putea să fie nevoie, pentru a stopa aceste focare, în acest moment, să avem o formă prin care să obligăm (n.r. vaccinarea), pentru că altfel lucrurile se extind. Statistic, în acest moment, în zona rurală în România, se stă ca şi procent mult mai bine cu vaccinarea decât în zona urbană. Noi ar trebui să fim, ca şi ţară membră a Uniunii Europene, undeva la 95%. Suntem pe la 60%. În zona rurală, lumea îşi duce copiii la vaccinare, în zona urbană, probabil din prea multă informaţie despre medicină alternativă s-a ajuns la situaţia asta. Medicii de familie sunt la capătul acestui lanţ şi cei care trebuie să administreze vaccinul. Există în acest moment propuneri şi s-au luat măsuri concrete şi s-a şi discutat aici de impulsionarea activităţii medicilor de familie, inclusiv să spunem prin ceea ce înseamnă decontările la CNAS”, a mai spus premierul.