Ministrul german al Apărării vede Iordania drept o alternativă pentru trupele staţionate în Turcia

0
279
Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat că o bază aeriană iordaniană pe care a vizitat-o are “foarte mult potenţial” ca o posibilă alternativă pentru trupele germane staţionate în Turcia. Ankara a blocat recent o cerere din partea unor parlamentarilor germani de a vizita cei 270 de soldaţi germani aflaţi în baza aeriană de la Incirlik. De atunci, Germania analizează posibilitatea de a-şi muta forţele aeriene care susţin campania împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic. “Există foarte mult potenţial în această bază aeriană şi suntem foarte recunoscători pentru recepţia extrem de pozitivă şi pentru sprijinul acordat. Germania nu a luat o decizie finală cu privire la o eventuală mutare a trupelor, iar discuţiile cu Turcia sunt în desfăşurare. În cazul în care va trebui să plecăm, vom fi pregătiţi”, a declarat Ursula von der Leyen, la reuniunea regională a Forumului Economic Mondial. Ministrul german al Apărării a subliniat că este esenţial ca parlamentarii Germaniei să poată vizita trupele staţionate în străinatate. Joi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Germania este liberă să îşi retragă trupele aflate la baza aeriană Incirlik din Turcia, dacă doreşte acest lucru, adăugând că Berlinul ar trebui să-şi schimbe atitudinea faţă de Ankara. Relaţiile bilaterale dintre aliaţii NATO Germania şi Turcia s-au deteriorat după ce Berlinul a acordat azil politic unor oficiali militari turci suspectaţi de implicare în lovitura de stat eşuată din 2016. În trecut, Germania le-a interzis politicienilor turci să se adreseze expaţilor în cadrul unor mitinguri pentru organizarea referendumului de extindere a prerogativelor prezidenţiale. În replică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Germania de “tactici naziste”. Berlinul şi-a manifestat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la tendinţa de guvernare autoritară în Turcia.