Razie rutieră pentru depistarea „rechinilor” care transportă ilegal persoane

1
570

Polițiștii de la Rutieră au organizat marți o razie de amploare în Craiova, vizând în mod special „rechinii” care efectuează transport ilegal de persoane din Craiova în județ. Oamenii legii au verificat toate locurile în care șoferii „iau la ocazie” diverse persoane, nouă dintre aceștia fiind descoperiți cu defecțiuni tehnice la autovehicule. În total, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 17.000 lei și s-au reținut 33 permise de conducere.

Poliţiştii rutieri au organizat, în cursul zilei de marți, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie cauzate de neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea drumurilor naţionale prin locuri semnalizate cu indicator sau marcaj, urmărindu-se totodată şi verificarea conducătorilor auto care efectuează transport ilegal de persoane. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere de la poliţiile municipale şi orăşeneşti, precum şi specialişti RAR. Oamenii legii au constatat 191 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 17.000 lei, dintre care 9 pentru defecţiuni tehnice, 30 pentru neacordare prioritate pietoni. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare şi reţinute 33 permise de conducere.

În cadrul acestor activități a fost depistat Tudor Cojocaru, de 41 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe D. N. 6, în comuna Leu, efectuând transport de persoane ilegal. Se putea produce o tragedie, după cum spun polițiștii, întrucât autoturismul prezenta defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare-semnalizare al autoturismului, iar anvelopele prezentau un grad ridicat de uzură. „Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 1.360 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002-Rep., iar ca măsură complementară i-a fost retras certificatul de înmatriculare”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.