Peste 95% din traseul drumului Craiova-Cetate este amenajat cu primul strat de asfalt

0
679
Înainte de zilele libere de sărbători, pe șantierul drumului județean 552 Craiova-Cetate, se lucrează intens. La această oră, pe primul tronson al drumului, se asfaltează o porțiune de câteva sute de metri, la ieșirea din Craiova, până în podul peste râul Jiu. “Muncitorii profită de vremea bună pentru a avansa cu turnarea primului strat de asfalt în zonele în care s-au încheiat lucrările de întărire a structurii și amenajările specifice. De altfel, încă de săptămâna trecută s-au asfaltat mai multe porțiuni de drum de pe primul tronson, până la ieșirea din pădurea Bucovăț. Astfel, cei care vor pleca din oraș pentru a petrece Paștele în localitățile de pe traseul drumului județean 552 vor putea călătorii mai rapid și în condiții mai bune. În acest moment, peste 95% din traseul drumului Craiova-Cetate este amenajat cu primul strat de asfalt”, a explicat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.