Şocul s-a produs

0
742
Schimbarea de a antrenor a fost benefică pentru Universitatea Craiova, care a câştigat din nou, după 3 eşecuri şi o remiză
Craiova a acuzat schimbarea pe banca tehnică doar în primele zece minute de joc la Giurgiu. Apoi s-a aşternut la posesie şi ocazii, şi nu i-a dat drumul adversarului până când i-a luat toate punctele. Astra a fost mult mai puţin motivată ca în precedentele două întâlniri cu oltenii de anul acesta. Ori că între timp îşi pierduseră şansele la locul 3, ori că la orizont era returul din Cupă cu CFR, dar trupa  lui Enache a arătat mult mai modest decât o făcuse într-o formulă inedită la Sf. Gheorghe. Şi cu mult mai puţin chef decât în precedentele dueluri din Bănie. Craiova i-a reclamat pe giurgiuveni pentru un eventual non-combat cu FCSB, dar echipa lui Enache a arătat şi mai rău în returul cu oltenii. Papură a umblat puţin la primul 11, dar s-a apropiat pe parcurs la formula lui Mangia. A afişat un 4-3-3, în care l-a schimbat pe Donkor cu Acka, iar Fedele a primit încredere din start. Pe parcurs,  Acka şi Fedele nu au confirmat deplin pariul lui „Papi”. Noul antrenor nu avea justificare în cazul unui eşec. Mai ales că, după cum precizase patronul Rotaru, Papură decisese 70% din transferurile echipei, aşa că acum era ocazia să şi răspundă concret pentru ce garantase. Craiova a fost „mai superioară”, forţând gradul de comparaţie, decât în victoria cu 3-0 de la Giurgiu din sezonul regular, dar s-a mulţumit acum cu un succes la limită, mai ales că nu-i mai are pe doi din marcatorii de atunci: Mitriţă şi Koljic.
Mihăilă, primul gol pentru Ştiinţa
Oltenii au avut două penalty-uri, au primit unul şi n-au transformat niciunul, păstrând tradiţia acestui sezon, în care lovitura de pedeapsă nu este neapărat un avantaj pentru ei. Cicâldău şi Bancu au fost trântiţi în careu, dar numai la primul a avut reacţia corectă Chivulete. Bancu a primit aiurea galben, deşi a fost călcat la câţiva metri de central. Pigliacelli şi Bancu transformaseră ultimele două penalty-uri, dar lui Carlos Fortes i-a fost oferită ocazia să spargă gheaţa în tricoul Ştiinţei. A irosit-o. Craiova n-a acuzat nici acest şoc, fiindcă peste câteva minute Mihăilă a profitat de şansa primului gol în tricoul alb-albastru. Ironia sorţii, Mihăilă ratase ocazia de 2-1 la Ovidiu, chiar înainte ca băieţii lui Hagi să marcheze decisiv. Martic a venit cu assist-ul, iar Mihăilă cu lovitura de cap care s-a oprit în plasa laterală. Şi Craiova fuge cu toate punctele de la Dunăre şi se îndreaptă spre Mare, unde o aşteaptă returul cu Viitorul, din semifinalele Cupei. Iar Papură poate spune că a câştigat primul său meci ca antrenor în Liga I. Chiar la echipa  de care-şi leagă cariera şi sentimentele. Se poate spune că şocul, invocat la schimbările de antrenori, s-a produs la Universitatea. După 3 eşecuri şi un egal, în urma cărora a pierdut şansele la titlu şi este aproape de eliminarea din Cupă, Ştiinţa a câştigat şi rămâne cu şanse de a-şi menţine locul pe podium şi de Europa.
Papură: „Sunt mulţumit, dar se poate mai mult”
După acest debut fericit, Papură s-a declarat mulţumit, dar spune că aşteaptă şi mai multă personalitate de la jucători, precum şi o eficienţă mai mare. „Cred că am meritat victoria. Am avut o posesie mult mai bună, adversarul și-a creat o singură ocazie, pe o contră, în timp ce noi am avut mai multe situații de gol. Cred că puteam să tranșăm meciul mult mai repede având în vedere situațiile pe care ni le-am creat. La penalti este o chestie de concentrare și de inspirația pe care o ai. Se poate rata, dar important este că avem un vârf de calitate și cu siguranță va înscrie. Fortes are calități extraordinare, are forță și tehnică și va marca. Sunt mulțumit de ce am arătat, dar cred că se poate mult mai mult. Aștept mult mai multă personalitate din partea jucătorilor. Cu siguranță este un meci important cel cu Viitorul, de joi. Trebuie să ne recuperăm. Îmi doresc să putem concretiza mult mai multe dintre ocaziile pe care ni le vom crea“ a declarat „Papi”.
După ce a spart gheaţa în tricoul Ştiinţei, Vali Mihăilă s-a arătat foarte bucuros, declarând la final: „Sunt foarte fericit pentru acest gol, dar mă bucur mai mult pentru cele trei puncte pe care le-am obținut. Eu exersez și la antrenamente loviturile de la unsprezece metri, dar Mister decide cine execută penaltiurile. La antrenamente înscriem, dar la meci este presiune și mai ratăm. Nu ne așteptam la despărțirea de Devis Mangia, ne-a părut rău, dar a venit Mister și ne dorim să facem o treabă cât mai bună cu el. Îl știu foarte bine pe Corneliu Papură, pentru că am mai lucrat cu el și la echipa a doua, ne înțelegem bine și s-a văzut că a avut încredere în mine. S-a schimbat ceva în sistem, a încercat să facă unele lucruri, ne-au ieșit câteva în meci și sper să continuăm pe această linie. Ne va aștepta un meci foarte greu la Viitorul, trebuie să înscriem minimum două goluri. Ați văzut ce meciuri sunt între noi și Viitorul, două echipe care joacă fotbal, și ne dorim ca la final să ieșim învingători“.
Bancu: „Papură a pregătit foarte bine acest meci”
Căpitanul Nicuşor Bancu spune că l-a lăsat pe Fortes să execute penalty-ul pentru ca acesta să capete încredere după ce ar fi marcat, însă nu a fost cazul. „Este o victorie foarte mare, pentru că Viitorul era la un punct de noi și trebuia să câștigăm ca să ne menținem pe locul trei. Poate că ei reușesc să câștige cu FCSB și atunci nu era bine pentru noi. În sfârșit am spart gheața, am reușit să câștigăm după ceva timp și ne bucurăm. A venit Mister Papură, a început cu dreptul și sperăm să o ținem tot așa. Am fost puțin debusolați după plecarea lui Devis Mangia, nu ne așteptam, dar am zis că așa este în fotbal, se poate schimba oricând antrenorul, iar noi, fiind jucători profesioniști, trebuie să ne vedem de treabă, să ne pregătim foarte bine cu antrenorul pe care-l avem. Corneliu Papură este un antrenor bun, în timpul scurt pe care l-a avut a pregătit foarte bine acest meci cu Astra, ne-am creat multe ocazii, am marcat doar un gol, dar până la urmă am câștigat și asta este cel mai important. Fortes este atacant, are nevoie de goluri pentru a fi în formă la fiecare meci, și am zis de la început că dacă o să avem penalti o să-l las pe el. A ratat, deci data viitoare cu siguranță voi bate eu. Meciul de Cupă este pe viață și pe moarte, este ca o finală pentru noi. Nu avem nimic de pierdut. Pornim de la 2-1 pentru Viitorul și suntem obligați să marcăm două goluri și să încercăm să nu primim pentru a ne califica în finală. Vom vedea ce va fi, pentru că acolo au ieșit de fiecare data meciuri frumoase și sperăm să ne calificăm“ a spus „Bancone”.
Satelitul s-a impus la Bradu
Echipa secundă a Universității Craiova a reușit să câştige în deplasare, la Colonești, scor 2-0, în fața formației Atletic Bradu, în etapa a 24-a a seriei C3. Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Vali Constantin (7) cu o deviere cu capul de la prima bară, și de Ionuț Popescu (62), în urma unei faze fixe.  Antrenorul Dragoş Bon a folosit formula: Preduț – Albăstroiu, Dobre, Spahija, Sârbu – I. Popescu – Zete (90 Delcea), V. Constantin, Neaga (75 Constantinescu) – Baicu, Trașcă (50 Stan).  În urma acestui success, Universitatea II Craiova ocupă locul 10, cu 31 de puncte, iar în etapa viitoare primește vizita formației ACS SR Municipal Brașov, cea care s-a impus cu 2-0 în această rundă, pe teren propriu, în faţa Filiaşiului.