Craiova: Motociclist accidentat pe strada Amaradia de un șofer neatent

0
417

Un motociclist, de 55 de ani, din Craiova, a fost accidentat, ieri după-amiază, pe strada Amaradia. Potrivit poliţiştilor de la IPJ Dolj, un craiovean de 34 de ani, la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, care circula pe strada Amaradia către Consul, a pierdut controlul direcţiei atunci când a frânat la o trecere de pietoni şi a intrat pe contrasens unde a lovit motocicleta. Din fericire, motociclistul nu a fost grav rănit. Cei doi conducători nu consumaseră alcool, după cum s-a stabilit în urma testării cu aparatul etilotest, iar pe numnle şoferului s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.