Măsuri de ordine publică pentru Florii

0
375

În perioada 22 – 24 aprilie a.c., în baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural – artistice organizate în loc. Dăbuleni – jud. Dolj, mun. Dr. Tr. Severin şi loc. Ilovăţ – jud. Mehedinţi, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Duminicii Floriilor. Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, jandarmii recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale de valoare care pot atrage atenţia şi să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora. În ziua de 24 aprilie a.c., 130 de jandarmi din cadrul G.J.Mb. Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele Pandurii Tg. Jiu – Dinamo Bucureşti, ce se va desfăşura începând cu ora 20.30, pe stadionul Municipal din Dr. Tr. Severin. Tot în această zi, efective din cadrul G.J.Mb. Craiova vor fi prezente la manifestările religioase ce se vor desfăşura la mânăstirea Logreşti – jud. Gorj. De asemenea, jandarmii vor desfăşura acţiuni în zone de interes operativ pentru combaterea faptelor antisociale în domeniile piscicol şi silvic. Vor fi executate şi acţiuni în cooperare cu Poliţia, atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în mai multe judeţe din zona de competenţă teritorială.