Trei finaliști la concursul de proiecte regizorale și scenografice lansat de TNC

0
317

18 proiecte au fost înregistrare, în acest an, la cea de-a V-a ediție a concursului de proiecte regizorale și scenografice organizat de Teatrul Național din Craiova (TNC) și destinat tinerilor creatori. „Suntem bucuroși de interesul pe care îl stârnește competiția inițiată de noi și le mulțumim tuturor celor care au transmis proiecte. În urma unei atente examinări a acestora, trei au obținut aceleași calificative. Având în vedere dificultatea de a desemna un câștigător dintre aceste proiecte, sensibil egale ca interes pentru teatrul nostru, am decis să invităm la o întrevedere (care ar reprezenta etapa a II-a a concursului de selecție) concurenții”, precizează reprezentanții instituției craiovene. Este vorba despre  Irina Crăiță-Mândră – regizor și Cezarina Iulia Popescu scenograf; Leta Popescu regizor și Oana Hodade – dramaturg; Andrei Măjeri – regizor și Alexandra Georgiana Panaite – scenograf. Proiectul câștigător al ediției din 2015 va fi desemnat în urma acestui interviu până la data de 30 aprilie, urmând proiectul să se concretizeze în cursul acestui an, într-o perioadă stabilită de comun acord între regizor și reprezentanții Teatrului Național „Marin Sorescu”.