Spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, în premieră la Teatrul „Colibri”

0
586

După spectacole precum „Inimă de piatră”, „Cavalerii Mesei Rotunde” și „Pinocchio”, aflate în repertoriul actual, Cristian Pepino își pune semnătura regizorală pe o nouă producție a Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”: „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Premiera va avea loc peste doar câteva zile: vineri, 24 aprilie, la ora 18.00. „Este o nouă versiune a poveștii, o versiune veselă, cu actori și păpuși și o muzică încântătoare”, spune Cristian Pepino, căruia îi aparține și scenariul.

Celebrul basm al Fraților Grimm ia forma comediei muzicale pentru copii, cu scenografia realizată de Vlad Tănase, pe muzica lui Dan Bălan. Spectacolul plin de culoare și ritm îi are în distribuție pe actorii Alla Cebotari, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Alis Ianoș, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea și Emanuel Popescu. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00, la prețul de 10 lei.

Regizorul Cristian Pepino, unul dintre fondatorii Secției de păpuși și marionete din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București și printre primii profesori la această catedră, a făcut posibilă realizarea singurului dicționar al personalităților de numele cărora se leagă evoluția artei animației în România (actori, regizori, scenografi, dramaturgi, profesori etc.). S-a dedicat teatrului de animație unde, doar ca regizor, a realizat zeci de spectacole, multe distinse cu premii naționale și internaționale. Deține Ordinul pentru Merit în grad de Cavaler, Premiul de Excelență pentru întreaga activitate conferit de Ministerul Culturii, Premiul special UNITER pentru teatrul de păpuși și este Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș. Este autorul unor importante cărți, printre care „Regia spectacolului de animație”, „Tehnica teatrului de animație” și „Tehnologii digitale în spectacolul de animație”.

Vlad Tănase a realizat scenografia spectacolelor „Mica Sirenă”, „O noapte furtunoasă” și „Păcală” la Teatrul „Fani Tardini” din Galați – Secția păpuși, a reprezentațiilor „După melci” și „Prințesa Zulufina” la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, a spectacolului „Motanul Încălțat” al Companiei de Teatru Anim’Arts București. A creat păpuși și decor pentru producții UNATC, ale teatrelor „Radu Stanca” din Sibiu, „Ion Creangă” din București, companiilor Anim’Arts, Pur’Anima – din care face parte și alături de care a prezentat spectacolul „The Rolling Strings” în cadrul Festivalului „Puppets Occupy Street”, organizat anul trecut la Craiova.