La 7 mai a.c., britanicii sunt chemaţi la urne pentru alegerile legislative care vor da viitorul parlament. 38 de zile durează campania oficială, declanşată oficial la 30 martie. După ce premierul David Cameron a mers la Buckingham Palace, unde a informat regina de dizolvarea Parlamentului, la revenirea sa, în 10 Downing Street, a lansat un atac frontal contra opozanţilor. „Un lucru să fie clar: viitorul premier voi fi eu sau Ed Miliband (liderul laburiştilor). Noi avem de ales între o economie care creşte (…) sau haos economic”. Chiar dacă premierul conservator, David Cameron, lasă impreasia că rămâne sedus de bipartitismul tradiţional, realitatea atestă intrarea într-o nouă eră politică. Şi rareori alegerile legislative au fost atât de neclare, prin emergenţa unor partide secundare. Vremurile în care laburiştii şi conservatorii colectau 98% din sufragii s-au dus. În 2010, de pildă, împreună au făcut doar 65% din opţiunile electorale. Un al treilea partid – liberal democrat – avea deja simţită prezenţa, fără a aprecia euroscepticismul conservatorilor cu care, totuşi, a făcut alianţă de guvernare. Neîndoielnic, Regatul Unit se află în faţa unei noi scene politice. Conservatorii şi laburiştii sunt creditaţi aproape identic (34%), liberal-democraţii au în sondaje (8%), iar UKIP, partidul lui Nigel Farage, anti-european, anti-imigraţie, suveranist, are 12%. În vara trecută, United Kingdom Independence Party (UKIP) a ieşit pe primul loc la alegerile europarlamentare. Faptul că nu renunţă „la soluţia simplă” a ieşirii din UE şi controlul frontierelor pentru a pune capăt imigraţiei îl face extrem de popular în micile oraşe, ceea ce anunţă prezenţa, pentru prima dată, a membrilor săi în Camera Comunelor. Liderul laburist Ed Miliband a declartat joi, 16 aprilie, în dezbarea organizată de BBC, că „diversitatea noastră este o forţă”. În plus, a mai spus că nu se fereşte de o coaliţie cu scoţienii de la SNP. Modelul de scrutin cu un singur tur defavorizează UKIP. Pentru că în fiecare din cele 650 de circumscripţii electorale, doar un singur candidat va fi ales, cel cu voturi mai multe. Orice candidat sosit pe locul doi nu înseamnă nimic. O altă particularitate a alegerilor din 7 mai este şi emergenţa independentiştilor scoţieni (SNP), care doresc părăsirea Regatului Unit, şi laburiştii, cu trecere în Scoţia, ar putea fi marii perdanţi ai situaţiei. Ce s-a întâmplat, în septembrie anul trecut, la referendum, se ştie, iar 45% din voturi pentru ruperea Scoţiei de Regatul Unit a fost un semnal. Meritul că deznodământul a fost cel care a fost aparţine ex-premierului britanic Gordon Brown, scoţian cu priză la electorat. Ce se va întâmpla după 7 mai, când va trebui constituită o majoritate, este greu de prevăzut, toate scenariile fiind posibile. Dacă, de pildă, conservatorii sosesc pe primul loc, atunci ar putea reconstitui coaliţia cu liberal-democraţii, ajutaţi de unioniştii din Irlanda de Nord (Democratic Unionist Party). În schimb, laburiştii, dacă vin pe primul loc, nu este exclusă o coaliţie cu independentiştii galezi, cu verzii, care pot obţine câteva locuri şi … cam atât. Multipartitismul britanic se face resimţit, substituind bipartitismul secular. Campania electorală este extrem de încinsă, cu dezbateri televizate incitante, şi refuzând o confruntare directă cu Ed Miliband, liderul laburiştilor, despre care se spune că are un discurs devastator, David Cameron aşteaptă momentul atacului decisiv. Până atunci, purtătorii de cuvânt ai partidului îşi fac datoria, înfruntând atacurile adversarilor pentru politica de austeritate.
