PSD şi-a ales conducerea pentru următorii ani

1
387

Congresul PSD s-a încheiat şi odată cu el şi ostilităţile. Sau cel puţin aşa speră preşedintele reales Victor Ponta, care a spus la final că îşi doreşte să aibă alături de el o echipă puternică, unită şi performantă. Aşa cum era de aşteptat, funcţiile de vicepreşedinţi, regionali şi naţionali, au născut multe „pasiuni”, negocierile ducându-se până în ultimul moment. N-au lipsit nici aranjamentele şi listuţele cu cei care trebuiau votaţi, alianţele create dându-i câştigători pe unii, pe care presa îi anunţa deja cu câteva zile înainte de congres. Dar au fost şi vreo două surprize. Judeţul Dolj a dat doi vicepreşedinţi naţionali. Ion Prioteasa ar fi putut fi al treilea, însă acesta nu a reuşit să adune voturile necesare pentru a fi ales vicepreşedinte încă un mandat.    

Victor Ponta

Congresul PSD, de sâmbătă, nu a uimit prin nimic special. Discursurile invitaţilor şi ale liderilor de partid au avut loc vineri după-amiază, ziua de sâmbătă fiind rezervată adoptării noului Statut al PSD şi votării noii conduceri, pentru următorii ani. Dincolo de discursurile de încurajare din sala unde erau adunaţi delegaţii la Congres, candidaţii la funcţiile de vicepreşedinţi regionali şi naţionali încercau să facă tot felul de înţelegeri, pentru a-şi aduna voturile necesare care să le aducă un loc în Biroul Permanent Naţional al PSD. Cea mai agresivă campania a avut-o Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care a împărţit pliante la toţi delegaţii, în care era pozat alături de Victor Ponta. Pe altă parte, la cei care aveau drept de vot liderii de organizaţii le împărţeau liste cu cei opt vicepreşedinţi naţionali care trebuie aleşi, dar şi cu liderul regiunii.

Judeţul Dolj are doi vicepreşedinţi naţionali

Dincolo de aceste înţelegeri şi alianţe, lucrurile s-au desfăşurat fără probleme. După vot, pentru funcţiile de vicepreşedinţi la nivel naţional au fost aleşi: Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Ion Călinoiu, Titus Corlăţean, Dan Nica, Constantin Niţă, Dan Şova şi Marian Vanghelie. Multe voci au spus că alegerea lui Eugen Bejinariu şi chiar şi a lui Dan Şova a fost o surpriză. Vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare au fost aleşi următorii:

  • Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) – Gheorghe Nichita;
  • Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea) – Marian Oprişan;
  • Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) – Mircea Cosma;
  • Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) – Paul Stănescu;
  • Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara) – Ion Mocioalcă;
  • Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj) – Ioan Rus;
  • Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) – Mircea Duşa;
  • Regiunea Bucureşti-Ilfov – Robert Negoiţă.

Pentru cele cinci locuri de vicepreşedinte naţionali, aparţinând Organizaţiei de Femei a PSD, au fost alese: Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Vrânceanu Firea, Rovana Plumb şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Judeţul Dolj mai are o funcţie de vicepreşedinte, prin Valeriu Zgonea, aceasta revenindu-i din oficiu pentru calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor deţinută.

Ion Prioteasa: „Mergem mai departe”

Ion Prioteasa

Cu doar câteva minute înainte de aflarea rezultatului, Ion Prioteasa declara: „Au fost vremuri când PSD Dolj, deşi cu rezultate foarte bune, nu avea nici un vicepreşedinte la nivel naţional. În mandatul care s-a încheiat am reuşit să avem doi vicepreşedinţi. În acest mandat vom avea sigur tot doi, pe colegul nostru, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi pe colega noastră, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Dacă vom reuşi să câştigăm şi al treilea vicepreşedinte va fi foarte bine, dacă nu, mergem înainte”. După ce a fost anunţat rezultatul, Ion Prioteasa a adăugat: „Aşa cum am spus şi cu câteva minute înainte, mergem mai departe”. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj anunţase pe parcursul zilei că în funcţie de rezultatul alegerilor de la congres va decide şi ce va face pe mai departe: „Suntem într-o fază în care eu încă sunt președinte al PSD Dolj. Să așteptăm rezultatul acestei zile. În funcție de cum se termină, avem discuții în continuare. Vor fi niște decizii pe care va trebui să le iau personal și mi le asum în totalitate și acestea vor fi în cursul săptămânii viitoare (săptămâna aceasta – n.r.) în funcție de rezultatul pe care îl obținem astăzi”. Rămâne de văzut ce va decide Ion Prioteasa. 

“Cunosc amărăciunea, am trăit-o în această sală, aici, în urmă cu opt ani”

La finalul congresului, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că îşi doreşte o echipă puternică, unită şi performantă, alături de care să schimbe în bine viitorul României: „Vreau, în egală măsură, să le spun celor care nu au câştigat această competiţie că îi consider extrem de utili pentru conducerea partidului şi că vreau să-mi fie alături în decizii importante”. Acesta a mai adăugat că nu şi-ar fi imaginat în urmă cu câţiva ani un congres în care social-democraţii să fie atât de uniţi. „Cunosc amărăciunea, am trăit-o în această sală, aici, în urmă cu opt ani, dar partidul are nevoie de absolut toată echipa. Îmi doresc o echipă unită şi performantă”, a spus Victor Ponta. Acesta a încheiat congresul spunând: „De luni, din nou la treabă! Guvernăm România, suntem cel mai puternic, cel mai modern, dornic şi dispus partid al României”.

 

 

Victor Ponta a obţinut 3.851 de voturi „pentru” din cele 3.932 valabil exprimate de delegaţii la Congres, iar Liviu Dragnea, noul preşedinte executiv, a întrunit 3807 voturi „pentru”, a informat ieri PSD. Dintre cei 8 vicepreşedinţi naţionali, Nicolae Bănicioiu a obţinut cel mai mare număr de voturi – 3616, urmat fiind de Marian Vanghelie – 2.864 de voturi, Titus Corlăţean – 2.625 voturi, Dan Nica – 2.620 de voturi, Eugen Bejinariu – 2.544 de voturi, Constantin Niţă – 2.516 voturi, Dan Şova – 2451 de voturi şi Ion Călinoiu (Gorj) – 2.421 de voturi. Preşedintele PSD Dolj şi al CJ Dolj, Ion Prioteasa, a primit 654 de voturi. Cele cinci funcţii de vicepreşedinte rezervate femeilor au fost adjudecate, în ordinea numărului de voturi, de Ecaterina Andronescu – 3.574 de voturi, Corina Creţu – 3.476 de voturi, Rovana Plumb – 3.435 de voturi, Lia Olguţa Vasilescu – 3.432 de voturi şi Gabriela Firea – 3.373 de voturi.

1 COMENTARIU

  1. Capu’ sus d-le Presedinte, adevaratele lupte se duc in alegeri…. Iar d-voastra le-ati castigat pe toate la care ati participat.
    La Congres au fost doar niste ” jocuri” care trebuiau oficializate.
    Mult, mult succes pe mai departe!

Comments are closed.