A fugit în Italia să scape de puşcărie, dar a fost prins şi extrădat

0
66

Un doljean de 35 de ani a ajuns în arestul IPJ Dolj, în cursul zilei de vineri, fiind prins de autorităţile italiene în Milano şi trimis acasă. Bărbatul, din Segarcea, a fost dat în urmărire internaţională în iunie 2012, întrucât pe numele lui fusese emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri, în urma unui scandal provocat în ianuarie 2012 împreună cu alţi trei bărbaţi, arestaţi şi ei. Sâmbătă, doljeanul a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a confirmat mandatul emis pe numele său.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cursul zilei de vineri, a fost extrădat din Milano, Italia, inculpatul Leon Guţă, de 35 de ani, din Segarcea, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis în lipsă un mandat de arestare preventivă, în luna ianuarie 2012, pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Leon Guţă era urmărit la nivel naţional din luna ianuarie 2012 şi internaţional din luna iunie a aceluiaşi an, iar în decembrie 2012 pe numele acestuia a fost emis de Judecătoria Segarcea şi mandat de executare a pedepsei privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru distrugere, lovire si ultraj contra bunelor moravuri.

În cursul zilei de sâmbătă, Leon Guţă a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Dolj, care au confirmat începerea executării mandatului de arestare preventivă nr. 4/13.01.2012 pentru o perioadă de 29 de zile, bărbatul fiind introdus în arestul IPJ Dolj.